StiripesurseȘtirile zileiPrăbuşirea acoperişului unei discoteci în R. Dominicană: bilanţul se apropie de...

Prăbuşirea acoperişului unei discoteci în R. Dominicană: bilanţul se apropie de 200 de morţi

Publicat:

Cel puţin 184 de persoane au murit şi 155 au fost rănite de prăbuşirea acoperişului unei discoteci în noaptea de luni spre marţi la Santo Domingo, în Republica Dominicană, transmite miercuri Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

În ultimele două zile, membrii familiilor celor încă dispăruţi în tragedia produsă la clubul de noapte Jet Set s-au adunat în perimetrul de lângă dărâmături în speranţa că vor primi informaţii despre cei dragi. Aceste speranţe devin însă pe zi ce trece tot mai slabe.

“Nu vom abandona pe nimeni”, a declarat Juan Manuel Mendez, şeful serviciului dominican pentru intervenţii în situaţii de urgenţă.

Citeşte şi: Radicalizarea electoratului pe fondul conflictelor etnice – Stiripesurse.md

Echipele de intervenţie vor continua să caute pe sub dărâmături până când şi ultima persoană va fi găsită.


“În următoarele ore se va face o tranziţie de la o operaţiune de căutare şi salvare la una de recuperare a corpurilor neînsufleţite”, a declarat şi purtătorul de cuvânt prezidenţial Homero Figueroa.

Printre persoanele decedate se numără şi starul merengue Rubby Pérez care susţinea un concert în momentul producerii tragediei.

Presa dominicană estimează că între 500 şi 1.000 de persoane au fost la Jet Set, un club popular pentru viaţa de noapte, frecventat de celebrităţi. Autorităţile nu au făcut public numărul persoanelor dispărute şi au reiterat apelurile ca populaţia să doneze sânge pentru cei peste 150 de răniţi.

Într-un clip video difuzat pe reţelele sociale se poate vedea momentul prăbuşirii acoperişului în timp ce cântăreţul Rubby Pérez se afla pe scenă. Clubul Jet Set organiza concerte în fiecare zi de luni. Prezenţa lui Rubby a atras un public numeros în noaptea tragediei.

Printre victime se numără şi guvernatorul provinciei Monte Cristi (nord-est) Nelsy Cruz, dar şi foştii jucători de baseball Tony Blanco şi Octavio Dotel. Acesta din urmă, în vârstă de 51 de ani, a câştigat World Series în 2011.

Într-un comunicat, reprezentanţii clubului de noapte au asigurat că vor colabora pe deplin şi în mod transparent cu autorităţile pentru a clarifica ce s-a întâmplat.

Preşedintele dominican Luis Abinader s-a deplasat la faţa locului marţi dimineaţa şi a decretat trei zile de doliu naţional în memoria victimelor tragediei.

Atraşi de plajele, muzică, viaţa de noapte şi arhitectura colonială din Santo Domingo, peste 11 milioane de turişti au vizitat Republica Dominicană în 2024, potrivit Ministerului Turismului. Acest sector generează aproximativ 15% din PIB.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Turcia urmărește să devină șeful în Marea Neagră

NATO a fost mult timp sperietoarea invocată de Rusia pentru a-și justifica agresiunea împotriva Ucrainei. În mod paradoxal, invadarea pe scară largă de către...

UE aprobă noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care sunt mult diluate după negocierile lungi și dificile

Statele UE au ajuns la un acord asupra unui pachet de sancțiuni împotriva Rusiei semnificativ slăbit, punând capăt unor negocieri îndelungate în care mai...

România pierde peste un milion de hectare de culturi, din cauza secetei extreme. Criza climatică usucă tot mai rapid solurile din Europa

România se numără printre țările cele mai afectate de seceta extremă care lovește Europa în această vară, fermierii români pierzând peste un milion de...

Cine ar putea fi următorul secretar general al ONU. 6 candidați

Pentru prima dată într-un deceniu, Organizația Națiunilor Unite va alege în curând un nou secretar general. DW a analizat cei șase candidați, valorile pe care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.