StiripesurseDiasporaPraghezii au sărbătorit ieșirea din coronacriză printr-o petrecere de pomină -...

Praghezii au sărbătorit ieșirea din coronacriză printr-o petrecere de pomină – VIDEO

Publicat:

Locuitorii din Praga au fost invitaţi marţi să sărbătorească ridicarea celor mai multe dintre măsurile introduse pentru combaterea coronavirusului, printr-un banchet uriaş la o masă de 500 de metri lungime, acoperită cu o faţă de masă albă şi instalată pe Podul Carol din capitala cehă, relatează agerpres.

“Vrem să celebrăm sfârşitul crizei coronavirusului adunând oameni care arată că nu se tem să se întâlnească unii cu alţii, să accepte o gură de sandwich de la vecinul lor”, a explicat pentru AFP Ondrej Kobza, organizator al evenimentului şi proprietar al unei cafenele.

Citește și: NATO aprobă planul de apărare pentru Polonia și țările baltice

“Societatea nu trebuie să se teamă. Altfel, vom avea o criză economică, o depresiune, iar asta ar face şi mai mult rău decât COVID-19”, a adăugat el.


Aducând cu ei flori, mâncare sau băutură, participanţii şi-au împărţit între ei alimentele cu bucurie pe acest pod de secol XIV, simbol al oraşului, iar orchestre improvizate au cântat în jurul mesei ornate cu margarete.

“Am aflat de existenţa acestui eveniment pe Facebook şi mi s-a părut interesant”, povesteşte Galina Khomchenko-Krejcikova, o rusoaică ce trăieşte în Praga şi care a venit cu un prieten.

“Tocmai am ieşit de la serviciu, aşa că nu am avut timp să pregătesc ceva, dar am adus totuşi vin şi puţină mâncare pe care o aveam acasă”, a adăugat ea.

Citește și: Facebook interzice o grupare violentă de extremă dreapta

Cehia, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, a ridicat majoritatea măsurilor introduse împotriva pandemiei, având circa 12.000 de cazuri de infectare şi mai puţin de 350 de morţi.

De la 1 iulie, cehii nu mai sunt obligaţi să poarte mască, mai puţin în spitale, aziluri, metroul din Praga şi două districte din nord-est unde virusul circulă printre lucrătorii din mine şi apropiaţii lor.

La Praga totuşi masca rămâne obligatorie pentru evenimentele din interior care adună mai mult de 100 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.