StiripesurseDiasporaPremierii spaniol şi italian se aliază pentru a convinge statele 'frugale'...

Premierii spaniol şi italian se aliază pentru a convinge statele ‘frugale’ în privinţa adoptării planului de relansare

Publicat:

Şefii guvernului spaniol şi italian şi-au afirmat, miercuri, la Madrid, dorinţa comună de a convinge statele aşa-numite “frugale” să adopte cât mai curând planul de relansare european propus pentru depăşirea crizei provocate de pandemie, relatează AFP, scrie agerpres.

Liderii europeni negociază în prezent pentru a ajunge la un acord privind adoptarea unui plan de relansare de 750 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană.

Citește și : Avocatul lui Ivan Safronov, acuzat de SPIONAJ în favoarea NATO, spune că este un ‘dosar fabricat’

Acest plan, de care vor beneficia înainte de toate ţări ca Italia şi Spania care au fost cele mai afectate de criza COVID-19, suscită numeroase rezerve în rândul celor patru ţări supranumite “frugale”: Olanda, Austria, Suedia şi Danemarca. Un summit UE, prevăzut să aibă loc pe 17 şi 18 iulie la Bruxelles, va avea ca principal punct pe ordinea de zi adoptarea acestui plan.

“Săptămâna viitoare voi avea ocazia să-i vizitez pe prim-ministrul (olandez Mark) Rutte, pe prim-ministrul suedez Stefan Lofven şi pe cancelarul (german Angela) Merkel”, a declarat şeful guvernului spaniol Pedro Sanchez, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său italian Giuseppe Conte.


“Cu frugalii, facem demersuri diplomatice (…) pentru a putea să-i convingem, în vederea summitului de la 17 iulie”, a adăugat el, insistând asupra ideii că “luna iulie trebuie să fie luna acordului”.

Giuseppe Conte intenţionează şi el să se deplaseze vineri la Haga şi luni la Berlin.

Citește și : Talibanii încalcă orice acord şi comit un nou atentat sângeros în Afganistan

“Vorbim despre viitorul Europei (…). Piaţa unică europeană este aici în joc (…). Fără un răspuns puternic, coordonat şi european, vom distruge piaţa unică”, a spus Conte, avertizând ţările reticente în legătură cu consecinţele negative potenţiale asupra tuturor economiilor europene.

“De aceea Europa trebuie să reacţioneze rapid şi unită (…). Nu putem să ne permitem să fim prea prudenţi”, a mai spus şeful guvernului italian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.