StiripesurseDiasporaPremierul Belgiei condamnă violenţele produse într-un parc din oraşul Bruxelles, soldate...

Premierul Belgiei condamnă violenţele produse într-un parc din oraşul Bruxelles, soldate cu zeci de răniţi

Publicat:

Premierul Belgiei, Alexander De Croo, a catalogat drept “inacceptabile” violenţele produse într-un parc din oraşul Bruxelles, soldate cu zeci de răniţi, însă un epidemiolog a avertizat că incidentele reflectă starea de nemulţumire socială şi propune relaxarea restricţiilor, informează mediafax.

“Ceea ce s-a întâmplat în Parcul Cambre este inacceptabil. Îi susţin pe poliţiştii răniţi. Înţeleg starea de oboseală legată de măsurile anticoronavirus, dar regulile au fost aplicate pentru un motiv şi sunt valabile pentru toţi. Spitalele sunt din ce în ce mai pline. A fi solidari astăzi reprezintă cheia pentru libertatea noastră de mâine”, a declarat Alexander De Croo, prin Twitter.

Citește și : Rusia AMENDEAZĂ Twitter pentru o postare pro-Navalnîi

Confruntări între forţele de ordine şi manifestanţi au avut loc, joi după-amiază, într-un parc din oraşul belgian Bruxelles, în contextul în care autorităţile au vrut să disperseze persoane adunate ilegal la un festival. Cel puţin 26 de agenţi ai forţelor de ordine şi opt manifestanţi au fost răniţi, iar 22 de persoane au fost reţinute, conform agenţiei DPA.

Mii de persoane se adunaseră în Parcul Cambre din Bruxelles la festivalul “La Boum”, un eveniment care normal ar fi trebui să se desfăşoare virtual. Evenimentul a generat confuzie, astfel că mulţi oameni au crezut că se desfăşura în mod real.


Forţele de ordine au utilizat tunuri de apă pentru dispersarea participanţilor, care au aruncat cu pietre şi sticle. În unele zone au avut loc confruntări între participanţi şi forţele de ordine.

Forţele de ordine menţin prezenţa în zonă vineri după-amiază, de teamă să nu se adune din nou persoane.

Un expert propune relaxarea măsurilor antiepidemice

“Acesta este un semnal că limitarea activităţilor sociale nu mai poate dura”, afirmă profesorul Yves Coppieters, expert în Sănătate Publică, citat de cotidianul La Libre.

Citește și : Vinerea Sfântă la Vatican: Patimile Domnului şi procesiunea Drumul Crucii

“Ne dăm seama că există o stare de nemulţumire profundă în rândul populaţiei, este un semnal că situaţia nu poate persista cu limitarea activităţilor sociale. Este necesară o minimă relaxare. Interdicţiile generează adunări spontane, necontrolate şi cu riscuri, ceea ce reflectă nemulţumirea populaţiei. Sigur că nu putem permite mulţimi de 3.000 de persoane, dar pot fi evenimente limitate, în grupuri mai mici, în exterior, unde oamenii pot fi responsabilizaţi. Acest lucru ar avea un puternic impact social şi un impact redus privind contagierile. Trebuie să găsim soluţii intermediare până când vom avea o acoperire optimă în materie de vaccinare”, subliniază profesorul Yves Coppieters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.