StiripesurseExternePremierul canadian îşi pregăteşte demisia

Premierul canadian îşi pregăteşte demisia

Publicat:

Afundat într-o gravă criză politică, premierul canadian Justin Trudeau şi-ar putea anunţa demisia în această săptămână, în contextul în care se confruntă cu o disidenţă tot mai mare în propriul său Partid Liberal, a informat duminică jurnalul The Globe and Mail, notează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Citând trei surse anonime familiare cu problemele interne ale partidului, cotidianul indică faptul că anunţul lui Trudeau ar putea interveni chiar luni.

Anunţul ar urma să fie făcut înaintea unui caucus naţional al Partidului Liberal, reunind toţi deputaţii acestei formaţiuni, programat miercuri, potrivit surselor The Globe and Mail.

Citeşte şi: Captură impresionantă de droguri la Comrat. Doi inşi au fost reţinuţi – Stiripesurse.md

Acestea nu ştiu, însă, dacă Trudeau va rămâne în funcţie ca interimar în timp ce liberalii vor căuta un nou lider.


Justin Trudeau este în fruntea guvernului din 2015 şi a condus partidul său la alte două victorii la urne în 2019 şi 2021.

Dar în prezent sondajele arată că este la 20 de puncte în spatele principalului său rival, conservatorul Pierre Poilievre.

Trudeau încasează lovituri grele de la demisia surprinzătoare a viceprim-ministrului său la mijlocul lui decembrie, pe fondul unui dezacord cu privire la modul de abordare a războiului comercial care se profilează cu Donald Trump, reinstalat la Casa Albă pe 20 ianuarie.

Republicanul intenţionează să majoreze taxele vamale la importurile canadiene la 25%, iar Chrystia Freeland, care a fost şi ministrul de finanţe al Canadei, a trântit uşa expunând divergenţele sale cu Justin Trudeau pe această temă.

De atunci, din ce în ce mai mulţi deputaţi liberali au cerut demisia lui Justin Trudeau care a indicat că a început să reflecteze asupra viitorului său, el care şi-a anunţat intenţia de a candida din nou în lunile următoare, următoarele alegeri federale fiind aşteptate până în octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

Grecia se pregătește de primul val de caniculă din acest an. Temperaturile ajung la 41 de grade

Grecia se pregătește să facă față primului val de caniculă din acest an, după ce a fost ferită de temperaturile record care au afectat...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.