Premierul irakian Mohammed al-Sudani a apărat prezenţa forţelor americane în ţara sa şi nu a stabilit un calendar pentru retragerea acestora, într-un interviu pentru Wall Street Journal publicat duminică, transmite Reuters, scrie news.ro .
Referindu-se la contingentele de militari ale SUA şi ale NATO care antrenează şi asistă unităţile irakiene în combaterea organizaţiei Stat Islamic, dar care rămân în mare parte în afara luptelor, Sudani a spus că forţele străine sunt încă necesare.
Citește și : Un nou videoclip arată o explozie puternică la o clădire care pare ocupată de trupele ruse din Soledar – CNN
”Eliminarea ISIS are nevoie de mai mult timp”, a spus el în interviu.
Sudani, care a preluat funcţia de premier în octombrie anul trecut, a declarat pentru Wall Street Journal că plănuieşte să trimită o delegaţie la nivel înalt la Washington pentru discuţii cu oficialii americani, luna viitoare, adăugând că Irakul ar dori relaţii cu Washingtonul similare cu cele de care se bucură Arabia Saudită şi alte ţări producătoare de petrol şi gaze din Golful Persic.
”Nu văd asta ca pe o chestiune imposibilă, să văd că Irakul are o relaţie bună cu Iranul şi SUA”, a spus Sudani pentru ziar.












