StiripesurseDiasporaPremierul slovac: Dacă Ucraina pierde războiul, Slovacia este următoarea'

Premierul slovac: Dacă Ucraina pierde războiul, Slovacia este următoarea’

Publicat:

Premierul slovac Eduard Heger a declarat miercuri, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, că Ucraina ”trebuie să câştige” războiul pornit împotriva ei de Rusia, iar, ”dacă Ucraina pierde, Slovacia este următoarea”, relatează agenţia EFE şi postul CNN, potrivit agerpres

Heger a criticat statele UE pentru dependenţa lor faţă de energia rusească şi a arătat că ţara sa şi-a asumat deconectarea totală şi cât mai rapid posibil de gazul rusesc, de care însă Slovacia este în continuare dependentă într-o anumită măsură, mai ales că este o ţară fără ieşire la mare, astfel că are nevoie de sprijinul blocului comunitar.

Citește și : America Latină, sub ameninţarea unei crize alimentare, o consecinţă a războiului din Ucraina (ONU)

”Suntem o ţară interioară şi avem nevoie de aceeaşi fiabilitate (a livrărilor de petrol şi gaze) ca partenerii din jurul nostru”, a explicat el.

Premierul slovac i-a îndemnat astfel pe liderii europeni ca în relaţiile cu Rusia ”să înceteze compromisurile” faţă de principiile lor. ”Pur şi simplu am renunţat prea mult timp la valorile noastre în schimbul petrolului şi gazului ieftin”, a criticat Eduard Heger, în opinia căruia ”compromisurile cu (preşedintele rus Vladimir) Putin au provocat un război în Ucraina”.


El a mai cerut blocului comunitar să colaboreze cu Ucraina şi cu ţările Balcanilor Occidentali pentru elaborarea unor ”reguli standardizate astfel încât ele să poată adera la UE”.

Dar unii lideri europeni au respins deja posibilitatea ca Ucraina să beneficieze în urma invaziei ruse de o aderare rapidă la UE în afara procesului obişnuit, care în mod normal durează mai mulţi ani.

Citește și : Premierul din Sri Lanka preia Ministerul Finanţelor pentru a scoate ţara din criza economică

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.