Preşedintele brazilian face o vizită în Israel, dar mutarea ambasadei la Ierusalim nu este ‘bătută-n cuie’

Publicat:

 Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro se va deplasa duminică în Israel pentru o vizită de trei zile la un aliat-cheie, în timp ce continuă să planeze incertitudinile legate de promisiunea sa de a transfera ambasada Braziliei de la Tel Aviv la Ierusalim, notează AFP, potrivit agerpres.

Joi, Bolsonaro a părut să incline spre o soluţie intermediară, evocând mai degrabă deschiderea unei ‘misiuni diplomatice’ la Ierusalim.


Citește și: American Airlines își suspendă zborurile spre Venezuela

Cu ocazia unei ceremonii militare la Brasilia, el a lăsat să se înţeleagă că nu doreşte să ia o decizie precipitată, menţionând că preşedintelui american Donald Trump ‘i-au trebuit nouă luni’ pentru a lua hotărârea finală privind transferul ambasadei.

Bolsonaro s-a întâlnit deja cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, la începutul lunii ianuarie, în Brazilia, când acesta a salutat ‘noua fraternitate’ între ţările lor.

Netanyahu a fost unul din puţinii lideri de prim-plan prezenţi la învestitura preşedintelui brazilian de extremă dreapta. Acesta este unul din motivele pentru care Bolsonaro şi-a anunţat intenţia de a transfera ambasada ţării sale la Ierusalim.

Pentru Jair Bolsonaro, transferul ambasadei are şi o miză politică internă, el sperând să dea satisfacţie astfel electoratului evanghelic, foarte ataşat de Israel şi care a contribuit puternic la victoria sa în alegeri.

Guvernul are nevoie de sprijinul foarte influentului lobby evanghelic în Congres pentru a-şi trece reforma crucială a pensiilor, o misiune ce pare tot mai complicată din cauza tensiunilor recente dintre Bolsonaro şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Rodrigo Maia.

Citește și: Traseul sinuos al britanicilor în și în afara UE

Pentru Benjamin Netanyahu, vizita lui Jair Bolsonaro soseşte în plină campanie electorală pentru scrutinul legislativ din 9 aprilie, în care se va putea lăuda cu sprijinul preşedintelui celui mai puternic stat din America Latină.

‘Această vizită îi va servi să arate că are prieteni în toată lumea’, a explicat pentru AFP Raphael Eldad, ambasadorul Israelului în Brazilia între 2011 şi 2014.

Prim-ministrul israelian a obţinut recent o victorie notabilă pe plan diplomatic odată cu decizia lui Donald Trump de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan.
În ce priveşte relaţiile comerciale cu Israel, Brazilia speră să-şi crească exporturile de carne şi de soia, dar şi să încheie acorduri pentru contractarea de tehnologii de vârf, mai ales pentru producerea de apă potabilă în regiunile semi-aride din nord-est.

Bolsonaro, fost căpitan în armată, mizează şi pe intensificarea cooperării militare pentru ca Brazilia să aibă acces la o parte din sistemele de apărare ultra-sofisticate ale Israelului.

‘Nu am putea obţine aceste tehnologii fără a lega relaţii mai strânse cu Israel. Nimic nu este gratuit’, a declarat miercuri ministrul de externe brazilian, Ernesto Araujo.

În 2018, exporturile braziliene spre Israel au însumat 321 milioane de dolari, iar importurile – mai ales pesticide şi alte produse chimice – 1.16 miliarde.

Dacă Bolsonaro îşi va ţine promisiunea privind transferul ambasadei, ar putea compromite însă exporturile mult mai profitabile în ţările arabe, situate la 11, 48 miliarde de dolari.

Citește și: Alegeri în Ucraina: Generația MAIDAN, între eșecuri, dezamăgiri și perseverență

Ernesto Araujo a afirmat săptămâna trecută că acest transfer este ‘încă în studiu’ şi că ar fi vorba de o contribuţie la pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu.

Ambasadorul palestinian la Brasilia, Ibrahim Alzeben, a declarat pentru AFP că ar fi vorba despre o ‘agresiune inutilă’. ‘Nu înţeleg această poziţie (…) care revine la a dori să fii parte a unui conflict între Palestina şi Israel’, a indicat el.

Transferul ambasadei ‘ar avea o greutate politică importantă, dar guvernul Bolsonaro nu a fixat deocamdată un calendar, nu cred că aceasta se va concretiza atât de curând’, a comentat pentru AFP politologul Paulo Kramer, de la Universitatea din Brasilia (UNB).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.