StiripesurseDiasporaPreşedintele francez apără "imaginea unităţii şi a eficienţei" oferită de Europa...

Preşedintele francez apără “imaginea unităţii şi a eficienţei” oferită de Europa după încheierea acordului privind migraţia

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a apărat sâmbătă “imaginea unităţii şi a eficienţei” oferită de Europa după încheierea acordului privind migraţia la summitul UE de la Bruxelles, relatează AFP, potrivit agerpres.

Întâmpinându-i pe premierii ceh şi slovac la Palatul Elysee, preşedintele francez a declarat că nu crede într-o “fatalitate a logicii în cadrul Uniunii noastre”. “În aceste vremuri tulburi, trebuie, din contră, să găsim o imagine a unităţii, a eficienţei, în ceea ce priveşte respectarea valorilor noastre şi a istoriilor noastre comune”, a declarat Macron pentru jurnalişti.

Citește și : Opoziţia siriană negociează un acord cu responsabili ruşi privind controlul provinciei Deraa

“Aceasta este imaginea pe care am oferit-o ieri (vineri), indiferent de durata negocierilor, la Consiliul European, găsind soluţii europene, în special în ceea ce priveşte problema migraţiei”, a adăugat preşedintele francez.

“Acordul nostru este un semnal foarte bun pentru europenii care îşi pierd încrederea în UE”, a declarat la rândul său premierul ceh Andrej Babis, aflat în fruntea unui guvern de coaliţie format din mişcarea populistă ANO şi partidul social-democrat CSSD.


Omologul său slovac, Peter Pellegrini, a salutat “dinamismul pe care Emmanuel Macron îl aduce în dezbaterile europene”.

“Faceţi totul pentru ca soluţiile noastre europene să înregistreze progrese”, a spus el.

Liderii statelor din Uniunea Europeană au reuşit să ajungă vineri dimineaţă, după negocieri intense, la un acord privind migraţia care prevede ca statele blocului comunitar să instituie în mod voluntar pe teritoriul lor ‘centre controlate’ pentru migranţii salvaţi pe mare, explorând în acelaşi timp posibilitatea deschiderii de centre pentru migranţi în afara Europei.

Citește și : Afganistan: Preşedintele Ghani aunță reluarea oficială a ostilităţilor împotriva talibanilor

Premierii Poloniei, Cehiei şi Ungariei au salutat, în mesaje separate, acordul privind migraţia convenit de liderii din Uniunea Europeană reuniţi la Bruxelles, considerându-l o victorie deoarece prevede ca redistribuirea de refugiaţi să se facă pe bază voluntară.

Cehia şi Slovacia, care fac parte din Grupul de la Vişegrad, sunt ostile primirii de migranţi pe teritoriul lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.