StiripesurseDiasporaPreşedintele german Frank-Walter Steinmeier îndeamnă Europa să-şi sporească rezilienţa

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier îndeamnă Europa să-şi sporească rezilienţa

Publicat:

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a făcut apel luni la un nou avânt pentru dezvoltare în Europa Centrală şi de Est, cu prilejul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) de la Riga, la care au participat 12 ţări, relatează DPA, potrivit agerpres.  

În lumina războiului din Ucraina, el a afirmat că sprijină eforturile de conectare mai strânsă a ţărilor de la Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră.

Citește și :  Prinţul William al Marii Britanii împlineşte 40 de ani

Scopul I3M este promovarea cooperării pentru dezvoltarea infrastructurii în sectoarele energiei, transportului şi digital.

Făcând referire la cele sectoare, Steinmeier a spus că “împreună, trebuie să ne creştem rezilienţa în diferite domenii”.


Toate aceste sectoare sunt afectate de războiul din Ucraina, a spus el, argumentând că “trebuie să ne poziţionăm mai bine în domeniu decât am făcut-o în trecut”.

Germania este o ţară parteneră a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, în timp ce membrii grupului, format în 2015, sunt Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, România, Slovenia, Croaţia şi Austria.

Citește și : Iranul a executat un extremist sunit pentru uciderea a doi religioşi şiiţi

Preşedintele leton Egils Levits a spus că reuniunea de la Riga “se va concentra de asemenea pe modul în care platforma I3M poate ajuta Ucraina să reziste agresiunii ruse şi să-şi reconstruiască infrastructura”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.