StiripesurseExternePreşedintele iranian spune că ţara sa nu caută să se doteze...

Preşedintele iranian spune că ţara sa nu caută să se doteze cu arma nucleară

Publicat:

Preşedintele iranian Massoud Pezeshkian a declarat joi că ţara sa nu caută să se doteze cu arma nucleară, după ce preşedintele american Donald Trump a afirmat că Iranul nu trebuie să dispună de o astfel de armă, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Nu căutăm să ne dotăm cu arme nucleare”, a declarat Pezeshkian în timpul unei reuniuni cu diplomaţi străini la Teheran, adăugând că este “uşor să se verifice” această afirmaţie.

Citeşte şi: Două avioane de pasageri s-au ciocnit pe pista aeroportului din Seattle – Stiripesurse.md

Miercuri, Donald Trump a spus că este în favoarea unui “acord de pace”, estimând totodată că Iranul “nu poate avea arma nucleară”, la o zi după declaraţia sa în favoarea unei politici de “presiune maximă” asupra Teheranului.

SUA conduse de Donald Trump s-au retras în 2018 din acordul internaţional asupra nuclearului iranian, încheiat cu trei ani înainte şi care oferea Teheranului o relaxare a sancţiunilor în schimbul limitării ambiţiilor sale nucleare.


După retragerea unilaterală a Washingtonului, Iranul a revenit asupra angajamentelor sale. Toate tentativele de a resuscita acordul au eşuat în ultimii ani.

Ministrul iranian al afacerilor externe, Abbas Araghchi, a afirmat miercuri că această aşa-zisă politică de “presiune maximă” asupra Teheranului ar fi “un nou eşec”, la fel cum s-a întâmplat, în opinia sa, în timpul primului mandat al preşedintelui american.

În timpul reuniunii de joi, retransmisă la televiziune, Pezeshkian a făcut referire la o fatwa (decret religios) veche a ghidului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, care interzice armele atomice.

El a subliniat că Iranul nu caută să se doteze cu astfel de arme, pentru că “a masacra inocenţi nu este acceptabil în doctrina Republicii Islamice Iran”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.