StiripesurseDiasporaPreşedintele Poloniei rămâne în continuare nemulţumit de reforma judiciară

Preşedintele Poloniei rămâne în continuare nemulţumit de reforma judiciară

Publicat:

Preşedintele polonez 9 a lăsat să se înţeleagă că ar putea să recurgă din nou la veto pentru a împiedica un control prea mare al partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS, conservator) asupra justiţiei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Duda şi-a folosit dreptul de veto în iulie pentru a bloca două legi din trei, prin care PiS, din rândurile căruia provine preşedintele, dorea să reformeze sistemul judiciar. În opinia PiS, este vorba de asanarea unui sistem ce favorizează ”o castă” de judecători corupţi.

Citeşte şi: Şeful Pentagonului şi cel al NATO, vizaţi de un atac cu obuze pe aeroportul din Kabul

Pentru opoziţie, reformele respective duc la o confiscare de către puterea politică a puterii judiciare şi contravine principiului separaţiei puterilor în stat.

Duda, care a trimis în parlament marţi două proiecte de lege care să le înlocuiască pe cele respinse, şi-a exprimat opinia într-un interviu publicat miercuri de ziarul Dziennik Gazeta Prawna.


Întrebat despre posibilitatea de a utiliza din nou dreptul de veto, Duda a declarat: ”Nu voi fi de acord cu ideea potrivit căreia Consiliul Naţional al Magistraturii să fie ales în întregime prin voturile unui singur partid”.

Potrivit proiectului iniţial al PiS, cei 15 judecători ai Consiliului, garantul independenţei justiţiei, ar trebui să fie aleşi de către parlament, unde conservatorii sunt majoritari. Până în prezent, ei erau aleşi de către judecătorii înşişi.

Fără să evoce un veto, Duda recunoaşte o altă divergenţă de fond cu PiS, referitoare la Curtea Supremă.

”PiS ar vrea probabil să revoce Curtea în ansamblu. Nu sunt de acord cu aceasta. În opinia mea, verificarea (componenţei) Curţii Supreme de către procurorul general (care este şi ministru al justiţiei) este inadmisibilă”.

Citeşte şi: MISTER total în cazul diplomaţilor americani atacaţi ACUSTIC în Cuba

În textul său privind Curtea Supremă, Duda propune un compromis: în loc de a-i demite din oficiu pe toţi membrii săi, el ar vrea ca cei în vârstă de cel puţin 65 de ani – respectiv aproape o treime, formaţi în perioada comunistă – să fie pensionaţi, dar pot continua să lucreze, dacă şeful statului îi autorizează.

Referindu-se la relaţiile sale cu PiS, Duda a negat existenţa unui conflict. ”Avem divergenţe referitoare la metode, dar nu în ce priveşte obiectivul. Schimbarea trebuie să fie profundă, dar nu revoluţionară. Am fost întotdeauna un politician moderat în cadrul PiS”, a spus preşedintele polonez.

Ales prin vot universal, Duda este politicianul polonez cel mai popular şi rata popularităţii sale a crescut de când a manifestat o oarecare independenţă faţă de PiS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.