StiripesurseDiasporaPreşedintele Republicii Moldova, în vizite în Turcia şi în Rusia, până...

Preşedintele Republicii Moldova, în vizite în Turcia şi în Rusia, până la sfârşitul lunii octombrie

Publicat:

Până la sfârşitul lunii octombrie, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va efectua o vizită în Turcia, la 29 octombrie, când este sărbătorită Ziua Naţională a acestei ţări, iar la 31 octombrie, şeful statului va merge din nou într-o vizită oficială în Federaţia Rusă, transmite IPN, citată sâmbătă de portalul de ştiri deschide.md, potrivit Agerpres.

Igor Dodon a anunţat că a primit invitaţia de a vizita Turcia cu prilejul recentei vizite efectuate de şeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, în Republica Moldova. “Vom colabora şi mai departe cu Turcia. Peste o săptămână, Erdogan m-a invitat la inaugurarea unuia dintre cele mai mari aeroporturi din lume, la Istanbul, el va fi deschis pe 29 octombrie, de Ziua Naţională a Turciei”, a declarat preşedintele în cadrul emisiunii “Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova.

Citește și : Brexit: Manifestaţie la Londra pentru un nou referendum

Dodon a menţionat că vizita lui va avea loc imediat după întâlnirea lui Recep Tayyip Erdogan cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Despre vizita oficială în Federaţia Rusă, Dodon a anunţat că va avea o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin. De asemenea, echipa preşedintelui moldovean va avea întrevederi cu reprezentanţii Dumei de Stat a Rusiei. Dodon a explicat că în cadrul întrevederii ar putea discuta cu partea rusă despre liberalizarea exportului pentru unele tipuri de mărfuri moldoveneşti.


Totodată, Igor Dodon va efectua o vizită la Paris în zilele de 10 şi 11 noiembrie, când va avea loc un summit consacrat încheierii primului război mondial la care vor participa lideri mondiali. De asemenea, şeful statului moldovean a anunţat că în viitorul apropiat va avea întrevederi şi cu conducerea Austriei.

Citește și : Rusia şi China resping acuzaţiile Washingtonului de amestec în alegerile parţiale americane din 6 noiembrie

Preşedintele Republicii Moldova a mai menţionat că în cadrul vizitelor pe care le va efectua, va prezenta principalilor parteneri externi poziţia preşedinţiei privind cele mai importante chestiuni ale politicii interne şi externe şi ale reglementării transnistrene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.