StiripesurseExternePreşedintele României va susţine deschiderea negocierilor de aderare la UE cu...

Preşedintele României va susţine deschiderea negocierilor de aderare la UE cu R.Moldova

Publicat:

Klaus Iohannis va susţine deschiderea negocierilor de aderare la UE cu R.Moldova

Preşedintele României va participa, la Bruxelles, la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest şi la Consiliul European. Klaus Iohannis va susţine luarea unor decizii privind deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi Republica Moldova, “progresele substanţiale făcute de cele două state în ceea ce priveşte reformele trebuind să fie recunoscute adecvat de către UE”.

De asemenea, arată Administraţia Prezidenţială, Klaus Iohannis va susţine acordarea statutului de candidat pentru Georgia, precum şi deschiderea negocierilor de aderare cu Bosnia şi Herţegovina, la momentul realizării progreselor necesare respectării criteriilor de aderare. El va insista, totodată, pe accelerarea procesului de aderare a statelor din Balcanii de Vest, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Siegfried Mureșan explică de ce este nevoie de Moldova în UE

Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest va avea loc miercuri şi va aborda evoluţiile înregistrate de la ultima reuniune în acest format, care a avut loc la Tirana, în decembrie 2022, şi sprijinul oferit statelor din Balcanii de Vest de către Uniunea Europeană.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, summitul va prilejui discuţii ale liderilor privind abordarea provocărilor comune şi consolidarea parteneriatului şi a cooperării UE – Balcanii de Vest în actualul context geopolitic, inclusiv din perspectiva impactului războiului Rusiei împotriva Ucrainei la nivelul partenerilor regionali.


Klaus Iohannis va susţine deschiderea negocierilor de aderare la UE cu R.Moldova

În cadrul reuniunii, Klaus Iohannis va reitera sprijinul ferm al României pentru perspectiva europeană a regiunii, cu respectarea principiilor meritelor proprii şi îndeplinirea criteriilor de aderare.

Preşedintele va sublinia că extinderea este, înainte de toate, “o oportunitate de creştere şi dezvoltare, care ar trebui să aducă mai multă unitate pe continentul european, o convergenţă îmbunătăţită, precum şi politici sectoriale puternice, care să asigure beneficii pentru toţi cetăţenii europeni”.

Reuniunea Consiliului European va avea loc joi şi vineri.

În cadrul discuţiilor vor fi abordate teme deosebit de importante şi complexe, printre care extinderea UE, revizuirea Cadrului Financiar Multianual 2021 – 2027, sprijinul pentru Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu, securitatea şi apărarea, migraţia, precum şi viitoarea Agendă Strategică a UE.

În ceea ce priveşte revizuirea Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021 – 2027, preşedintele României va pleda pentru o abordare care să promoveze echilibrul de finanţare între angajamentele deja asumate şi noile priorităţi de pe agenda europeană şi care să nu implice reduceri ale fondurilor pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, precizează sursa citată.

Referitor la discuţiile privind măsurile de susţinere pentru Ucraina, în contextul războiului, preşedintele României se va pronunţa pentru necesitatea adoptării unui pachet cuprinzător de sprijin.

Citeşte şi: Presa de peste Prut ne dă speranţe! Avem proiectul declarativ pentru începerea demersului de aderare a Moldovei la UE

Klaus Iohannis va susţine deschiderea negocierilor de aderare la UE cu R.Moldova

Cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu, Klaus Iohannis va insista pe necesitatea implicării sporite a Uniunii Europene în regiune în vederea protecţiei civililor, dezescaladării conflictului şi reluării procesului de pace bazat pe soluţia celor două state.

De asemenea, în ceea ce priveşte viitoarea Agendă Strategică, preşedintele Iohannis se va pronunţa pentru continuarea reflecţiei şi a dezbaterilor în vederea adoptării, până în vara anului 2024, a viitoarei Agende Strategice a Uniunii şi va reitera necesitatea formulării priorităţilor pentru următorul ciclu instituţional, care trebuie să reflecte consolidarea unităţii UE şi a încrederii între statele membre UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.