StiripesurseDiasporaPrima zi de campanie, cu partidul lui Macron favorit, dar coaliţia...

Prima zi de campanie, cu partidul lui Macron favorit, dar coaliţia lui Mélenchon se apropie rapid

Publicat:

Partidul preşedintelui Emmanuel Macron şi aliaţii săi centrişti pornesc favoriţi în alegerile legislative din Franţa de la mijlocul lunii iunie, a căror campanie oficială se deschide luni pe un fond de tensiuni legate de creşterea preţurilor, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cu două săptămâni înaintea primului tur de pe 12 iunie, aceste formaţiuni se află umăr la umăr cu o coaliţie de partide de stânga din jurul lui Jean-Luc Mélenchon, în vreme ce partidul de extremă dreaptă condus de Marine Le Pen se plasează în aceleaşi sondaje pe locul al treilea.

Citeşte şi: Lavrov dezminte că Putin este bolnav – Black News

Această luptă inedită între trei blocuri, care au dat la o parte formaţiunile tradiţionale ale dreptei şi stângii ce au dominat viaţa politică timp de decenii, se desfăşoară într-un context în care francezii se confruntă cu o inflaţie galopantă (aproape 5% pe un an în aprilie) şi o creştere economică foarte scăzută.

De altfel, potrivit unui sondaj Ifop pentru Journal du Dimanche, 52% au spus că nu se vor abţine să voteze.


Alegerile, prin care vor fi desemnaţi cei 577 membri ai Adunării Naţionale, sunt programate pe 12 şi 19 iunie, la aproape două luni după ce preşedintele Macron a câştigat un al doilea mandat, învingând-o pe Marine Le Pen.

Vineri, noul prim-ministru Elisabeth Borne, ea însăşi candidată pentru prima dată, a stabilit trei ‘urgenţe’ pentru guvernul său: puterea de cumpărare, sănătatea şi clima.

Cu toate problemele economice, preşedintele Macron are ambiţia de a câştiga din nou majoritatea absolută în Adunarea Naţională, ca şi în primul mandat. Partidul său ‘Renaissance’ (Renaştere) şi aliaţii reuniţi în ‘Ensemble’ sunt creditaţi cu 27-28% din voturi în primul tur.

Citeşte şi:  Curtea de Justiţie a UE decide că statele pot refuza concediul parental prelungit pentru taţi

În Franţa, legislativele confirmă în general alegerile făcute la prezidenţiale, situaţie favorizată de sistemul de scrutin uninominal majoritar în două tururi.

Sondajele dau umăr la umăr cu partidul lui Macron cu noua Uniune populară ecologică şi socială (Nupes) – o coaliţie inedită care îi grupează pe socialişti, comunişti şi ecologişti în jurul partidului La France insoumise (Franţa nesupusă) al lui Mélenchon, locul al treilea la recentele prezidenţiale.

Mélenchon, care speră să devină prim-ministru în caz de victorie, a declarat că vrea să ‘demanteleze prezidenţialismul’ şi consideră posibilă ‘o bulversare extrem de profundă’.

Citeşte şi: Uraganul Agatha ameninţă să lovească Mexicul, unde ar putea deveni un ciclon de categoria 3 – Black News

În ce o priveşte, Marine Le Pen candidează în fieful său din nordul ţării şi speră că partidul RN va putea să câştige în bastioane din sud, unde ea a obţinut scoruri foarte bune la prezidenţiale.

Potrivit unui sondaj Odoxa publicat joi, numai 51% dintre francezi se declară mulţumiţi de primele măsuri ale lui Elisabeth Borne, iar 65% afirmă că noul guvern nu le dă încredere în politica pe care o va duce Emmanuel Macron.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.