StiripesurseDiasporaPrimarul Budapestei, în vizită la Kiev

Primarul Budapestei, în vizită la Kiev

Publicat:

Primarul Budapestei, Gergely Karacsony, a ajuns miercuri la Kiev, la invitaţia omologului său, primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, informează MTI, potrivit agerpres.  

Conform municipalităţii budapestane, Karacsony urma să participe la dialogul oficial dintre primarii capitalelor ţărilor din grupul de la Visegrad, înalţi oficiali ucraineni şi diplomaţi din Uniunea Europeană. Temele discutate vor fi în primul rând ajutoarele umanitare şi pentru infrastructura Kievului din partea oraşelor Budapesta, Bratislava, Praga şi Varşovia.

Citește și : Uniunea Europeană va impune noi sancţiuni împotriva Belarusului pentru sprijinul acordat Rusiei

La sosirea la Kiev, Karacsony a declarat: “Budapesta este alături de Ucraina. Guvernul ungar nu înseamnă Ungaria. Deşi guvernul ungar acţionează adesea conform intereselor preşedintelui (rus) agresor Putin, milioane de unguri, printre care mulţi locuitori ai Budapestei, îşi vor demonstra solidaritatea cu Ucraina atacată şi vor respinge încercările de disimulare a diferenţelor dintre agresor şi victimă”.

“Budapesta este un oraş liber şi loial. (…) Ştim că această luptă nu este doar între Ucraina şi Rusia, ci este şi o luptă între bine şi rău. Şi numai binele poate învinge”, a mai spus primarul.


El a apreciat că “pacea nu este posibilă decât dacă eforturile poporului ucrainean sunt încununate de succes, dacă se restabileşte suveranitatea teritorială a Ucrainei, iar soldaţii ruşi pleacă de pe teritoriul ucrainean”.

Kliciko le-a declarat omologilor săi că Kievul nu va putea supravieţui iernii fără asistenţă şi le-a mulţumit pentru ajutoarele trimise.

Citește și : NATO şi UE se angajează să-şi intensifice cooperarea

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.