StiripesurseDiasporaPrimele reacții ale presei internaționale cu privire la desemnarea ca premier...

Primele reacții ale presei internaționale cu privire la desemnarea ca premier a Vioricăi Dăncilă

Publicat:

Presa internaţională scrie, miercuri, despre anunţul preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la postul de prim-ministru, menţionând că România va avea pentru prima dată o femeie premier şi că Viorica Dăncilă este al treilea prim-ministru din ultimul an.

“România va avea pentru prima dată o femeie premier, pe Viorica Dăncilă. Dăncilă a fost numită după demisia bruscă a lui Mihai Tudose. Dăncilă, membru al Parlamentului European, este văzută ca aliat al liderului PSD, Liviu Dragnea”, notează BBC.

Bbc.com menţionează că Viorica Dăncilă este al treilea premier al României din ultimele şapte luni, conform news.ro .

Agenţia Reuters notează, de asemenea, că Dăncilă este prima femeie premier şi al treilea prim-ministru al Românei din ultimul an. Reuters precizează că după această numire, ar putea apărea controverse, românii întrebându-se dacă va împiedica sau facilita eforturile de eliminare a corupţiei la nivel înalt. “Preşedintele Klaus Iohannis a desemnat-o ca premier, miercuri, pe europarlamentarul Viorica Dăncilă, al treilea prim-ministru al ţării din ultimul an şi prima femeie premier. Desemnarea sa va fi în mare parte judecată acasă şi de către investitori sub următorul aspect: vor fi împiedicate sau facilitate eforturile ţării de a elimina corupţia la nivel înalt?”, scrie Reuters.

Citește și : Suedia va recurge inclusiv la armată pentru a pune capăt violenţelor organizate


Şi AFP semnalează desemnarea Vioricăi Dăncilă ca premier. “Preşedintele român de centru-dreapta Klaus Iohannis a numit-o, miercuri, pe eurodeputata social-democrată Viorica Dăncilă în funcţia de prim-ministru, în locul lui Mihai Tudose, care a fost forţat să demisioneze, luni, de către majoritatea sa de stânga”, notează agenţia franceză.

“Viorica Dăncilă va deveni primul prim-ministru femeie al României”, scrie Deutsche Welle, adăugând că Dăncilă este aliata lui Dragnea şi că anul trecut europarlamentarul a susţinut cu vehemenţă modificarea legilor justiţiei, inclusiv reformele despre care criticii spun că ar duce la îngreunarea judecării corupţiei la nivel înalt.

Agenţia spaniolă EFE notează că Dăncilă a devenit, la 54 de ani, prima femeie care ocupă funcţia de prim-ministru al României.

Şi Xinhua scrie despre desemnarea Vioricăi Dăncilă ca premier, “prima femeie prim-ministru din istoria ţării est-europene”.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seară, că a decis să mai dea PSD o şansă şi să o desemneze premier pe Viorica Dăncilă. El a mai spus că PSD va trebuie să demonstreze şi că va face ceea ce a promis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.