StiripesurseȘtirile zileiPrimul deces provocat de variola maimuţei, confirmat în India

Primul deces provocat de variola maimuţei, confirmat în India

Publicat:

India a confirmat luni primul său deces provocat de variola maimuţei, cel al unui tânăr bărbat din statul Kerala din sudul ţării, care este considerat cea de-a patra victimă cunoscută în cadrul actualului val al epidemiei cauzate de această boală, informează Reuters, potrivit agerpres.  

Săptămâna trecută, Spania a raportat două decese asociate variolei maimuţei, iar Brazilia a anunţat prima sa victimă. Decesul raportat în India este totodată primul înregistrat în Asia. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat această epidemie drept o urgenţă sanitară globală, pe 23 iulie.

Citește și : Noi incendii de vegetaţie în sudul Franţei; 4 pompieri au fost răniţi

Bărbatul indian, în vârstă de 22 de ani, a murit sâmbăta trecută, a declarat ministrul finanţelor din statul Kerala în faţa reporterilor, adăugând că guvernul local a plasat în izolare 21 de persoane care au intrat în contact cu victima.

“Victima a ajuns în Kerala pe 21 iulie, dar a mers la spital abia pe 26 iulie, când prezenta deja o stare de oboseală şi febră”, a dezvăluit ministrul K. Rajan, adăugând că nu există motive de panică, întrucât niciunul dintre contacţii principali nu prezintă simptome.


Ministrul Sănătăţii din Kerala, Veena George, a declarat duminică în faţa jurnaliştilor că familia victimei le-a dezvăluit autorităţilor în ziua precedentă că tânărul fusese testat pozitiv în Emiratele Arabe Unite înainte de a se reveni în India.

Ministerul Federal al Sănătăţii din India nu a făcut declaraţii despre acest deces, însă a precizat că Guvernul de la New Delhi a înfiinţat un grup de lucru format din reprezentanţi cu rang înalt din sectorul medical pentru a monitoriza cazurile de variola maimuţei din ţară. Presa indiană a raportat până acum cel puţin cinci cazuri.

OMS a anunţat la sfârşitul lunii iulie că 78 de ţări au raportat în total peste 18.000 de cazuri de variola maimuţei, majoritatea fiind depistate în Europa.

Citește și : Prins cu două sandviciuri la bord, un pasager a fost AMENDAT cu 2.000 de dolari

Specialiştii de la OMS au precizat că virusul variolei maimuţei cauzează o boală ce prezintă mai puţine simptome severe în comparaţie cu variola umană şi că acest virus este întâlnit în principal în centrul şi în vestul Africii. Boala se transmite de la animale la oameni.

Transmiterea de la om la om are loc prin contact direct cu fluide corporale, cu leziuni ale pielii sau cu suprafeţe ale mucoaselor interne, precum cele de la nivelul nasului şi al gâtului, prin microsecreţii respiratorii şi prin obiecte contaminate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia acuză NATO că ‘sufocă’ Serbia: Moscova compară Alianța cu un șarpe boa constrictor

Rusia a acuzat NATO joi că strânge Serbia "ca un (şarpe) boa constrictor", făcând referire la un exerciţiu militar comun care are loc în...

Sărăcia a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial...

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.