StiripesurseDiasporaPrinţesa Charlene s-a întors în Monaco după o intervenţie chirurgicală în...

Prinţesa Charlene s-a întors în Monaco după o intervenţie chirurgicală în Africa de Sud

Publicat:

Prinţesa Charlene de Monaco s-a întors luni dimineaţă la palatul princiar, după câteva luni petrecute în Africa de Sud unde a fost supusă unor intervenţii chirurgicale, a indicat o sursă apropiată Palatului monegasc, informează AFP, potrivit agerpres.

Charlene a sosit pe aeroportul din Nisa, în sudul Franţei, la ora 8:35 (07:35 GMT) la bordul avionului princiar care a adus-o înapoi de la Durban, a adăugat aceeaşi sursă.

Citește și : Peste 250 de milioane de oameni au fost fost infectaţi cu coronavirus

Aflată de câteva luni în Africa de Sud, ţară în care a copilărit şi a cărei cetăţenie o deţine, soţia Prinţului Albert de Monaco, în vârstă de 43 de ani, a suferit pe 13 august o intervenţie chirurgicală, despre care puţine detalii au fost făcute publice. Prinţul Albert şi copiii lor i s-au alăturat în timpul convalescenţei.

În septembrie, prinţesa a fost transportată de urgenţă la spital după ce s-a simţit rău din cauza complicaţiilor apărute în urma unei infecţii severe la nivelul urechilor, nasului şi gâtului pe care o contractase în luna mai, a explicat fundaţia sa într-un comunicat. La începutul lunii octombrie, Charlene a suferit o operaţie sub anestezie generală legată de această infecţie.


Citește și : Spania reacţionează la rezultatul alegerilor din Nicaragua: ‘O FARSĂ!’

Fosta înotătoare olimpică Charlene Lynette Wittstock, născută în 1978 în Rhodesia (azi Zimbabwe), s-a căsătorit cu Prinţul Albert al II-lea de Monaco în 2011. Cei zece ani de căsnicie nu au putut fi sărbătoriţi în luna iulie în Principat din cauza absenţei prinţesei Charlene.

Albert este fiul Prinţului Rainier al III-lea şi al actriţei Grace Kelly, faimoasa vedetă de cinema americană care a murit într-un accident de maşină în 1982.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.