StiripesurseDiasporaPrinţesa Norvegiei își reface viața în brațele unui șaman american și...

Prinţesa Norvegiei își reface viața în brațele unui șaman american și pleacă cu copiii în SUA

Publicat:

Prinţesa Martha Louise a Norvegiei a dezvăluit marţi că preconizează să se mute cu cele trei fiice ale sale în SUA, pentru a trăi alături de iubitul său, şamanul afro-american Durek Verret, cu care are o relaţie de peste doi ani, relatează EFE, potrivit agerpres.

Cuplul nu a mai fost văzut de la ultima vizită a lui Verret în Norvegia de dinainte de Crăciun. După izbucnirea pandemiei de coronavirus, cei doi s-au mai întâlnit o singură dată în SUA, ţară de origine şi de reşedinţă a şamanului, care susţine că a fost rege într-o viaţă anterioară.

Citește și: Răspunsul economic RADICAL al Uniunii Europene la pandemie

“Acum în plină pandemie de COVID-19 este greu să faci planuri, dar ideea este de a ne muta acolo, cu timpul. Fetele vin cu mine, desigur”, a declarat într-un interviu acordat ziarului VG fiica cea mare a regilor Harald al V-lea şi Sonja, a patra pe linia de succesiune la tron.

Martha Louise, în vârstă de 49 de ani şi cu trei ani mai mare decât Verret, a asigurat însă că va păstra casa ei din Lommedalen, din apropiere de Oslo, şi că va petrece sejururi lungi în Norvegia.


“Acum el este în Los Angeles şi nu ştim când ne vom putea vedea din nou”, a spus prinţesa, înainte de lansarea serialului documentar “Martha”, care va fi difuzat timp de un an de canalul TV2.

În obiectivul mass-media norvegiene

În serialul care va avea premiera miercuri, Martha Louise vorbeşte despre relaţia sa complicată cu mass-media, despre rolul său în familia regală şi de tragica moarte a fostului ei soţ, scriitorul Ari Behn, care s-a sinucis în ziua de Crăciun în 2019.

Prinţesa şi Ari Behn (47 de ani) au fost căsătoriţi între 2002 şi 2017, înainte de a fi implicaţi în primul divorţ după două secole în Casa Regală din Norvegia. Ei au divorţat după 15 ani de căsătorie şi au împreună trei fete: Maud Angelica, în vârstă de 17 ani; Leah Isadora, de 15, şi Emma Tallulah, de 12 ani.

Citește și: POTOP în Indonezia și Timorul de Est! Sunt cel puţin 157 de morți și zeci de dispăruți

Martha Louise şi Verret, ghid spiritual al unor celebrităţi precum actriţa Gwyneth Paltrow, şi-au făcut publică relaţia în mai 2019, înainte de a lansa turneul scandinav de conferinţe intitulat “Prinţesa şi şamanul”. Turneul a primit critici dure, asftel încât prinţesa a anunţat că nu îşi va mai folosi titlul princiar în scopuri comerciale.

Presupusele puteri curative ale Verret au fost de asemenea ţintă a controverselor, deşi el a negat într-un interviu pentru televiziunea norvegiană că ar avea puteri pentru a vindeca leucemia sau alte boli.

Verret şi-a exprimat intenţia de a se muta în Norvegia, dar s-a răzgândit în urma criticilor dure ale mass-media din această ţară.

Martha Louise a fost implicată în trecut în mai multe polemici. Cea mai răsunătoare a fost cea din urmă cu 14 ani, când ea a determinat o prietenă să înfiinţeze o şcoală pentru a promova “contactul” cu îngerii, susţinând totodată că are puteri supranaturale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.