Procurorii turci au anunţat miercuri că vor revizui dosarele penale deschise în cazul a 11.480 de persoane, după ce au descoperit că acuzaţii au fost redirecţionaţi fără voia lor spre o aplicaţie de mesagerie ce are legătură cu suspecţii din tentativa eşuată de puci din 2016, relatează agenţia Reuters.
Până în prezent, autorităţile turce au identificat 215.000 de utilizatori ai aplicaţiei ByLock, despre care se crede că a fost folosită de către susţinători ai clericului Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA şi care este acuzat de puciul din iulie 2016. Au fost demarate investigaţii în cazul a peste 23.000 dintre utilizatori, conform agerpres .
Dar, miercuri, Biroul procurorului din Ankara a indicat faptul că mulţi dintre utilizatori au fost redirecţionaţi fără cunoştinţa sau consimţământul lor, după ce au descărcat o altă aplicaţie, care avea funcţii pentru muzică şi momentele de rugăciune.
Citește și : EXPLOZIE într-un supermarket din Sankt Petersburg. Cel puţin patru persoane au fost rănite
”Ca urmare a unei analize detaliate, s-a stabilit că 11.480 de utilizatori de numere GSM, cu setări similare ale parametrilor de date de conexiune, au fost redirecţionaţi fără să vrea către adrese IP ale ByLock”, a precizat Biroul.
Potrivit agenţiei turce de presă Anadolu, procurorul şef din Ankara, Yuksel Kocaman, a afirmat că va cere eliberarea a aproape 1.000 de persoane dacă nu există alte dovezi împotriva lor.
El a precizat că a fost emis un mandat de arestare pentru dezvoltatorul unei alte aplicaţii care a redirecţionat utilizatori către ByLock.
Autorităţile cred că aplicaţia ByLock a fost folosită în mod larg de către adepţi ai lui Gulen, pe care Ankara îl acuză de orchestrarea tentativei eşuate de lovitură de stat, în care au murit 250 de persoane. Gulen a dezminţit orice implicare.
De la tentativa de puci, peste 50.000 de persoane au fost plasate în detenţie în aşteptarea procesului şi alte circa 150.000 au fost suspendate sau demise din post. Organizaţiile pentru drepturile omului cred că represiunea este folosită pentru a reduce disidenţa la tăcere. Guvernul spune însă că măsurile sunt necesare din cauza ameninţărilor la adresa securităţii naţionale după lovitura de stat eşuată











