StiripesurseDiasporaProcurorul-şef al Ucrainei va reexamina cazurile privind compania de gaz având...

Procurorul-şef al Ucrainei va reexamina cazurile privind compania de gaz având legături cu familia Biden

Publicat:

Procurorul-şef al Ucrainei a anunţat că va reexamina cazurile în care este implicată compania de gaz ce are legături cu fiul lui candidatului democrat la alegerile americane Joe Biden, în contextul în care Ucraina continuă să fie în centrul unei anchete privind o posibilă destituire a preşedintelui american Donald Trump, relatează DPA, potrivit agerpres.

Decizia vine în urma unor apeluri repetate ale lui Trump – rivalul politic al lui Biden – ca Ucraina să verifice acordurile de afaceri ale familiei Biden pe teritoriul său.

Citește și : Iranul şi-a îmbunătăţit cooperarea cu AIEA (Cornel Feruţă)

Precedenta anchetă a autorităţilor ucrainene a vizat o firmă, Gasholding Burisma, care îl avea pe Hunter Biden în conducerea sa. Joe Biden era vicepreşedinte al SUA atunci. Investigaţia a fost oprită în 2016.

“Vom analiza toate procedurile care fie au fost oprite, fie au fost disjunse’, a declarat vineri, la Kiev, procurorul Ruslan Riaboşapka.


Aproximativ 15 dosare vor fi examinate pentru a se vedea dacă vreunul dintre ele nu a fost instrumentat conform legislaţiei, a spus el.

Riaboşapka a negat acuzaţiile că procuratura a fost influenţată de preşedintele Ucrainei.

Trump se confruntă cu o anchetă privind o posibilă destituire în Congres din cauza contactelor sale cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Citește și : Boris Johnson va solicita amânarea Brexit dacă nu se ajunge la niciun acord cu UE

Ancheta lansată de democraţii din opoziţie a pus o presiune politică uriaşă asupra lui Trump. Trei lideri democraţi din trei comisii din Congres au declarat joi că acţiunile lui Trump sunt “lipsite de etică, nepatriotice şi greşite”.

Cele trei comisii i-au înaintat o citaţie secretarului de stat Mike Pompeo, aflat în prezent într-un turneu în Europa, cu termen limită ziua de vineri. De asemenea, Casa Albă se va confrunta cu o citaţie vineri dacă nu predă documente solicitate de congresmeni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.