StiripesurseDiasporaPutin nu va fi invitat în Congresul SUA dacă va efectua...

Putin nu va fi invitat în Congresul SUA dacă va efectua o vizită oficială la Washington

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va fi invitat în Congresul Statelor Unite în cazul în care va efectua o vizită oficială la Washington, afirmă Paul Ryan, şeful Camerei Reprezentanţilor şi unul dintre liderii Partidului Republican, potrivit mediafax.

Afirmaţiile reflectă disensiunile puternice între liderii din Congresul SUA şi preşedintele american, Donald Trump, care vrea să îl invite pe Vladimir Putin într-o vizită la Washington.

Citește și : Forţele Aeriene Române au pregătit două aeronave pentru a interveni în cazul incendiiilor din Grecia

“În mod sigur, nu îi vom oferi (preşedintelui rus Vladimir Putin -n.red.) invitaţia de a participa la o şedinţă a Congresului. Este ceva rezervat aliaţilor”, a declarat Paul Ryan marţi după-amiază, potrivit agenţiei de presă Reuters.

Întrebat despre întâlnirile lui Donald Trump cu Vladimir Putin, Paul Ryan a explicat că nu are o problemă cu acest lucru, dar a subliniat că important este mesajul transmis liderului de la Kremlin. “Dacă mesajul este «opriţi ingerinţele asupra ţării noastre, opriţi încălcarea suveranităţii», atunci eu îl susţin. Acesta este mesajul care contează, dar putem fi întotdeauna mai fermi decât atât”, a subliniat Paul Ryan.


Donald Trump şi-a atras critici dure pentru că a sugerat că are încredere mai mare în preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, decât în evaluările serviciilor secrete americane privind ingerinţele electorale ruse. “Eu am încredere în oamenii mei din serviciile de informaţii, dar vă pot spune că preşedintele Putin a fost extrem de puternic în negarea acuzaţiilor”, a afirmat Donald Trump după întâlnirea cu liderul de la Kremlin.

Citește și : Trump salută începerea destructurării de către Phenian a unei baze de lansare de sateliţi

Donald Trump trebuie să înţeleagă că “Rusia nu este aliatul nostru”, a reacţionat unul din liderii Partidului Republican, Paul Ryan, preşedintele Camerei Reprezentanţilor. Rusia este responsabilă de “tentative intense, în curs” pentru subminarea democraţiei din Statele Unite, a afirmat Dan Coats, directorul Serviciilor de informaţii americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.