StiripesurseȘtirile zileiQatarul cumpără din SUA 5000 de rachete

Qatarul cumpără din SUA 5000 de rachete

Publicat:

Administraţia americană a dat luni undă verde vânzării de rachete ghidate Qatarului pentru un total de 300 de milioane dolari, cu zi înainte de întâlnirea de la Casa Albă dintre Donald Trump şi emirul acestui mic stat de la Golful Persic, relatează AFP, potrivit agerpres.

Emiratul este un vechi aliat al SUA şi găzduieşte cea mai mare bază aeriană americană din Orientul Mijlociu, dar aceste legături au fost afectate de disputa Qatarului cu ţările arabe vecine, în special Arabia Saudită, care şi-au rupt în iunie relaţiile cu Doha.

Citeşte şi: Trump ‘a explodat’ când a aflat că FBI percheziţionează biroul avocatului său

Preşedintele american a părut iniţial că este de partea Riadului care acuză Qatarul că sprijină terorismul şi este prea apropiat de Iranul şiit, inamic al regatului sunnit şi al Washingtonului. În cele din urmă, Donald Trump a încercat să îi apropie pe cei doi adversari, fără succes până în prezent.

Emirul Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa Al Thani, s-a întâlnit luni cu secretarul american al Apărării, Jim Mattis, iar marţi va fi primit la Casa Albă de preşedinte, la câteva zile după un lung turneu al prinţului moştenitor saudit, Mohammad bin Salman, în Statele Unite.


Citeşte şi: Cutremur puternic în Italia. Nu s-au înregistrat victime

În plină vizită, Departamentul de Stat american a anunţat luni că a aprobat vânzarea către Qatar a 5.000 de rachete ghidate Advanced Precision Kill Weapon Systems (APKWS), incluzând 5.000 de focoase extrem de explozive.

Cu prilejul turneului prinţului saudit, Statele Unite au confirmat o serie de contracte de armament cu Riadul de peste două miliarde de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.