StiripesurseExterneRămâne cum s-a stabilit: Liderii neonazişti din Grecia ÎNFUNDĂ puşcăria!

Rămâne cum s-a stabilit: Liderii neonazişti din Grecia ÎNFUNDĂ puşcăria!

Publicat:

Un tribunal grec a respins joi cererile de suspendare a pedepsei cu închisoarea pentru liderii formaţiunii de extremă dreaptă Zori Aurii, deschizând calea arestării lor, potrivit mass-media elene, informează dpa, potrivit agerpres.

Liderii Zori Aurii, odată al treilea cel mai popular partid din Grecia, au fost condamnaţi pentru conducerea unei bande criminale asociate cu crime motivate de ură. Şase dintre foştii săi parlamentari, inclusiv fondatorul formaţiunii Nikos Michaloliakos (foto), au fost condamnaţi la 13 ani de închisoare mai devreme în această lună.

Citește și: Hit and run: Un jandarm francez a fost lovit intenționat de o mașină care circula cu viteză

O sursă din poliţie a declarat că arestările sunt iminente. “Aşteptăm ca instanţa să ne trimită documentele relevante şi arestările vor urma în cursul zilei”, potrivit acestei surse.

Majoritatea celor condamnaţi au depus contestaţii.


Vezi și: 43 de persoane au fost eliberate după ce au fost ținute captive într-o bancă din Georgia – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.