StiripesurseSintezeRăzboiul din Yemen ține copiii departe de școli

Războiul din Yemen ține copiii departe de școli

Publicat:

Două milioane de copii yemeniţi nu sunt şcolarizaţi, dintre care aproape o jumătate de milion au abandonat şcoala de la escaladarea conflictului în martie 2015, a subliniat miercuri Agenţia ONU pentru copii (UNICEF), cu ocazia începerii anului şcolar în această ţară aflată în război, informează AFP, potrivit agerpres.

Educaţia altor 3,7 milioane de copii este în pericol, deoarece salariile unor profesori nu au mai fost plătite de mai bine de doi ani, a adăugat UNICEF într-un comunicat.

Citește și: China inaugurează un aeroport ultramodern

“Violenţa, strămutările şi atacurile împiedică numeroşi copii să meargă la şcoală. Pentru că salariilor unor profesori nu mai sunt plătite de peste doi ani, calitatea învăţământului este de asemenea în pericol”, a declarat Sara Beysolow Nyanti, care reprezintă UNICEF în Yemen.

Conflictul a devastat sistemul educativ deja fragil din Yemen, unde o şcoală din cinci nu mai poate fi folosită, conform aceleiaşi surse.


“Copiii neşcolarizaţi sunt expuşi riscurilor de toate felurile, în special cei constrânşi să participe la lupte, forţaţi să lucreze sau obligaţi să înceapă căsătorii precoce”, a subliniat reprezentanta UNICEF.

Organizaţia a precizat că a transferat anul trecut prime unui număr de peste 127.400 de profesori şi membri ai personalului şcolar care nu mai fuseseră plăţi de peste doi ani, pentru a-i ajuta să acopere costurile de transport şi alte cheltuieli de bază.

UNICEF a adăugat că a pus pe picioare peste 1.300 de şcoli din 2015 şi continuă să le furnizeze material pedagogic copiilor.

Organizaţia a făcut apel la încetarea atacurilor asupra şcolilor şi la găsirea unei soluţii la problema salariilor profesorilor şi ale personalului din educaţie.

Citește și: Ultimul bilanț al seismului din Pakistan indică cel puțin 24 de morți. De frică, oamenii dorm sub cerul liber!

Conflictul, în care se luptă rebelii houthi cu forţele guvernamentale, susţinute din 2015 de o coaliţie condusă de Arabia Saudită, a dus la moartea a zeci de mii de persoane, dintre care numeroşi civili, conform diverselor organizaţii umanitare.

Circa 3,3 milioane de persoane sunt în continuare strămutate, iar 24,1 milioane, adică mai mult de două treimi din populaţie, au nevoie de asistenţă, conform ONU, care atrage atenţia mereu că este vorba de “cea mai gravă criză umanitară în desfăşurare din întreaga lume”.

Conform UNICEF, 1,8 milioane de copii cu vârsta de peste cinci ani sunt în situaţia de “malnutriţie acută”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.