StiripesurseDiasporaRegele Charles al III-lea, aşteptat miercuri în Germania în prima sa...

Regele Charles al III-lea, aşteptat miercuri în Germania în prima sa vizită de stat externă

Publicat:

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit se deplasează miercuri în Germania pentru prima sa vizită în străinătate în această calitate, fără a se opri întâi în Franţa, aşa cum era prevăzut iniţial, notează marţi AFP, potrivit agerpres.

După mai mult de şase luni de la preluarea coroanei britanice, planurile lui Charles al III-lea de a efectua în Franţa prima sa vizită externă au fost zădărnicite de manifestaţiile contra reformei pensiilor din această ţară. El urma să meargă întâi la Paris pe 27 martie, după care să ajungă în 29 martie la Berlin, însă a renunţat la prima etapă a acestui turneu luând în considerare contextul social tensionat din Franţa.

Citeşte şi: Fostul preşedinte taiwanez face o vizită în China: ‘Suntem chinezi cu toţii!’ – Black News

Palatul Buckingham, care a confirmat vineri amânarea vizitei în Franţa, a afirmat că ea va avea loc ”cât de curând vor putea fi găsite date” disponibile.

De partea sa, preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit despre posibilitatea ca Charles al III-lea să vină în Franţa ”la începutul verii”.


Monarhul britanic şi regina consoartă Camilla vor sosi la Berlin miercuri şi vor sta trei zile în Germania, până în 31 martie. Cuplul regal va fi primit cu onoruri militare la Poarta Brandenburg. Este prima dată când o ceremonie de acest fel are loc pentru un invitat de stat la acest monument emblematic din Berlin.

Charles al III-lea se va deplasa la Palatul Prezidenţial, unde va avea loc o recepţie în onoarea sa, ocazie pentru a celebra relaţia de prietenie dintre cele două ţări.

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, care îl va însoţi pe monarhul britanic pe întreaga durată a vizitei, a calificat venirea regelui Charles al III-lea drept un ”gest european important”.

Joi, regele Charles al III-lea va rosti un discurs în parlamentul german şi se va întâlni cu refugiaţi ucraineni. Preşedintele Steinmeier şi cuplul regal britanic vor vizita apoi o unitate militară germano-britanică din landul Brandenburg, situată la vest de Berlin.

Regele se va deplasa vineri la Hamburg, al doilea oraş german ca populaţie, unde va vizita un proiect de energii regenerabile. De asemenea, el va depune o coroană de flori la biserica Saint-Nicolas din Hamburg, care a fost distrusă în Al Doilea Război Mondial şi ulterior a fost transformată în memorial.

Şeful statului german a salutat faptul că invitaţia sa, formulată în timpul funeraliilor reginei Elisabeta a II-a în septembrie, a fost onorată atât de repede de Charles al III-lea, care cunoaşte foarte bine Germania, ţară în care s-a deplasat de peste 40 de ori.

Citeşte şi: Primele tancuri britanice Challenger au sosit în Ucraina – Black News

”Faptul că el vine acum, după numai şase luni, arată măsura în care regele apreciază prietenia dintre popoarele noastre”, a insistat preşedintele Germaniei.

Ultima vizită a reginei Elisabeta a II-a în Germania, efectuată în 2015, a declanşat un val de entuziasm în ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.