StiripesurseDiasporaRegele Charles al III-lea vrea să efectueze o vizită în Germania...

Regele Charles al III-lea vrea să efectueze o vizită în Germania într-un viitor nu prea îndepărtat (Steinmeier)

Publicat:

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, care a participat la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, a spus că se aşteaptă ca fiul ei, noul rege Charles al III-lea, să viziteze Germania într-un viitor nu prea îndepărtat, relatează dpa, potrivit agerpres

“Când am vorbit la telefon săptămâna trecută am transmis simpatia germanilor după moartea mamei sale, am vorbit despre numeroasele sale vizite în Germania şi, bineînţeles, am spus că am vrea să-l vedem în noul său rol şi în Germania”, a declarat luni Steinmeier pentru postul public ZDF.

Citește și : Ceremonia de la Abaţia Westminster s-a încheiat

“El a făcut imediat referire la acest lucru seara trecută când ne-am întâlnit la recepţie şi a spus că va face un efort pentru a veni”, a adăugat Steinmeier.

“Înainte de toate, bineînţeles, el are obligaţii faţă de ţările Commonwealth. Dar sunt încrezător nu doar că va rămâne interesat de Germania, ci şi că îşi va sublinia acest interes printr-o vizită”, a mai spus preşedintele german.


Regele Charles a mers în Germania de circa 30 de ori şi vorbeşte limba germană, notează dpa.

Citește și : Imran Khan SCAPĂ de acuzaţiile de terorism

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.