StiripesurseDiasporaRegina Elisabeta a II-a se va adresa britanicilor la 8 mai...

Regina Elisabeta a II-a se va adresa britanicilor la 8 mai pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la capitularea Germaniei naziste

Publicat:

Regina Elisabeta a II-a se va adresa cetăţenilor britanici la 8 mai pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la capitularea Germaniei naziste (8 mai 1945), transmite miercuri AFP, scrie agerpres.

Aceasta va fi pentru a doua oară când suveranul britanic susţine o alocuţiune în timpul pandemiei provocate de noul coronavirus, a anunţat miercuri Guvernul britanic.

Citește și : Trump laudă America: ‘Avem 1 milion de contaminări pentru că testăm cel mai bine!’

“Pentru a marca acest eveniment istoric, Majestatea Sa regina va adresa un mesaj pentru Naţiune la ora 21:00 (20:00 GMT), pe BBC One, la exact aceeaşi oră la care tatăl său, regele George al VI-lea s-a adresat britanicilor în ziua de 8 mai 1945”, conform comunicatului autorităţilor de la Londra.

După difuzarea acestui mesaj ce va fi înregistrat în prealabil, britanicii sunt invitaţi să intoneze “We’ll meet again”, celebra melodie a solistei britanice Vera Lynn, prin care s-a dorit ridicarea moralului soldaţilor în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.


Elisabeta a II-a a împrumutat această formulă de la tatăl său în cadrul primului discurs pronunţat în contextul pandemiei, la 5 aprilie, când regina a dorit să le insufle speranţă britanicilor izolaţi în case.

“Vor veni zile mai bune: ne vom regăsi prietenii, ne vom regăsi familiile, ne vom regăsi din nou”, a spus atunci regina.

În afară de discursul înregistrat al reginei, fiul său şi moştenitorul tronului, prinţul Charles, va citi un extras din jurnalul regelui George al VI-lea, datând din ziua de 8 mai 1945.

Citește și : IZOLAREA ar putea conduce la 7 milioane de sarcini neplanificate

Evenimentele dedicate zilei de 8 mai vor începe la ora locală 11:00 printr-un moment de reculegere de 2 minute, la nivel naţional. Din cauza pandemiei, sărbătorile stradale specifice acestui moment, precum şi parada veteranilor sau difuzarea în locuri publice a discursului victoriei susţinut de premierul de atunci Winston Churchill, nu vor mai fi organizate în acest an.

În locul acestor manifestări publice, guvernul încurajează populaţia, aflată în izolare din 23 martie, să sărbătorească acasă şi propune idei de activităţi recreative, jocuri şi reţete culinare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.