StiripesurseȘtirile zileiREVOLTĂ în penitenciarele din Ecuador: 8 morţi şi 20 de răniţi!

REVOLTĂ în penitenciarele din Ecuador: 8 morţi şi 20 de răniţi!

Publicat:

Opt deţinuţi au murit şi alte 20 de persoane au fost rănite, inclusiv poliţişti, în revolte izbucnite miercuri în două închisori din Ecuador, au anunţat autorităţile penitenciare citate de AFP şi EFE, potrivit agerpres.

Violenţele s-au înregistrat într-o închisoare din provincia Guayas, în sud-vestul ţării, unde au fost ucişi opt deţinuţi şi doi poliţişti au fost răniţi, precum şi la Cotopaxi, în centru, unde au fost rănite 20 de persoane, a precizat pe Twitter serviciul naţional pentru urmărirea deţinuţilor (SNAI).

Citeşte şi: O luare de ostatici s-a încheiat după nouă ore şi cu o livrare mare de pizza

Cele două închisori au fost scena unor revolte violente şi în februarie, când ciocnirile între mai multe clanuri pentru controlul principalelor închisori din Ecuador s-au soldat cu 79 de morţi într-o singură zi.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Panama


În Ecuador funcţionează circa 60 de închisori cu o capacitate de 29.000 de locuri, dar nivelul de suprapopulare este de aproximativ 30%, cu 38.000 de deţinuţi, supravegheaţi de numai 1500 de gardieni, în timp ce potrivit experţilor ar fi nevoie de 4000 pentru un control eficace.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.