Robert Fico: Slovacia va participa la conferinţa pentru pace în Ucraina găzduită de Elveţia

Publicat:

Robert Fico: Slovacia va participa la conferinţa pentru pace în Ucraina găzduită de Elveţia

Premierul slovac Robert Fico a anunţat joi că ţara sa va participa pe 15-16 iunie în Elveţia la reuniunea asupra aşa-numitei “formule de pace ucrainene”, un document care cere retragerea trupelor ruse din Ucraina şi restabilirea integrităţii acestei ţări, relatează agenţia EFE.

“Sunt sigur că guvernul slovac va participa la acest summit pe care-l considerăm începutul unui proces semnificativ, în care la final vor putea fi oferite soluţii acceptabile pentru părţile interesate”, a declarat Fico la o întâlnire cu omologul său ucrainean Denis Şmîhal desfăşurată la Mihalovce, în estul Slovaciei, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și :  Rusia și-a trimis ‘calul troian’ în Europa: un supermarket rusesc se extinde pe continent, inclusiv în România

Robert Fico, la fel ca omologul său ungar Viktor Orban, cere negocieri de pace între Rusia şi Ucraina şi se pronunţă împotriva furnizării de ajutor militar Kievului, ajutor pe care l-a sistat de îndată ce a preluat conducerea guvernului în octombrie 2023, după ce Slovacia oferise Ucrainei mari cantităţi de arme şi muniţii, inclusiv toată flota sa de avioane de vânătoare MiG-29 şi singurul sistem antiaerian S-300 pare care-l avea.

“Toţi dorim o soluţie paşnică ce respectă integritatea teritorială şi suveranitatea, şi care să fie justă pentru Ucraina”, a mai spus joi premierul slovac. “Dorim să oferim maximul de colaborare pentru a găsi o soluţie de pace”, a completat el.

La rândul său, premierul ucrainean a subliniat importanţa sprijinului Slovaciei pentru procesul de integrare europeană a Ucrainei, precum şi “eforturile de pace (ale guvernului slovac) care să conducă la un sfârşit cât mai curând posibil al războiului”, referindu-se la participarea Slovaciei la conferinţa ce se va desfăşura în Elveţia.

Aceasta din urmă a confirmat miercuri că va găzdui pe 15 şi 16 iunie o reuniune internaţională pe care o prezintă drept “Conferinţa la nivel înalt asupra păcii în Ucraina”, fără a fi o conferinţă de pace propriu-zisă, mai ales că Rusia nu va participa.

Potrivit anunţului guvernului elveţian, această conferinţă va fi o platformă de dialog pentru identificarea posibilelor căi de a ajunge la o pace globală, justă şi durabilă în Ucraina, conform principiilor fundamentale ale ONU şi ale dreptului internaţional, iar un obiectiv al reuniunii va fi crearea “unei foi de parcurs concrete pentru participarea Rusiei la procesul de pace”.

Rusia consideră că, în lipsa ei, o asemenea conferinţă nu are sens şi va fi organizată în zadar. “Am spus în mai multe ocazii că negocierile fără Rusia nu au sens şi, de fapt, sunt discuţii în zadar”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov. El a dat asigurări că Rusia este deschisă dialogului, dar nu vede “nicio oportunitate” pentru acesta în condiţiile în care Ucraina “şi-a interzis singură” să discute cu Rusia, referire la un decret prin care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a interzis orice tratative cu Putin.

Citește și : Fenomen social alarmant, propagat pe TikTok: Fetițe de vârstă fragedă folosesc creme anti-îmbătrânire și alte cosmetice pentru adulți

Pe de altă parte, pentru reluarea negocierilor de pace, Rusia estimează că Ucraina trebuie să recunoască “noile realităţi de pe teren”, şi anume că aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei este ocupat de armata rusă, în timp ce Ucraina cere retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul său, inclusiv din Crimeea, şi restabilirea integrităţii sale teritoriale, cereri incluse în “formula de pace” enunţată de Zelenski.

Ultimele negocieri între Moscova şi Kiev de când Rusia a declanşat invazia asupra Ucrainei pe 24 februarie 2022 au avut loc în martie acelaşi an la Istanbul şi s-au încheiat fără rezultat, Moscova acuzând ulterior Occidentul, în special SUA, că l-ar fi determinat pe Zelenski să se retragă de la acele tratative.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Îți place să pleci hai-hui în lume? Destinațiile perfecte pentru o primă călătorie ‘solo’

Îți place să pleci hai-hui în lume? Destinațiile perfecte pentru o primă călătorie 'solo' Călătoria de unul singur poate fi o experiență plină de satisfacții,...

ULTIMA ORĂ/ Rezultate preliminare la alegerile locale noi și parțiale din 19 mai

ULTIMA ORĂ/ Rezultate preliminare la alegerile locale noi și parțiale din 19 mai Comisia Electorală Centrală a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi și...

Oficial american: Trimiterea de instructori militari în Ucraina se va întâmpla la un moment dat

Oficial american: Trimiterea de instructori militari în Ucraina se va întâmpla la un moment dat Lipsa de forță de luptă cu care se confruntă Ucraina...

Inspectoratul pentru protecția mediului din Republica Moldova se confruntă cu insuficiență de cadre

Inspectoratul pentru protecția mediului din Republica Moldova se confruntă cu insuficiență de cadre În prezent, în toată țara activează peste 200 de inspectori de mediu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.