StiripesurseȘtirile zileiRodrigo Duterte refuză să colaboreze cu CPI

Rodrigo Duterte refuză să colaboreze cu CPI

Publicat:

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte nu va coopera cu judecătorii Curţii Penale Internaţionale (CPI) în cadrul anchetei lor asupra războiului antidrog dus de guvernul său, a anunţat joi avocatul lui Duterte, informează AFP, potrivit agerpres.

Acest anunţ intervine la o zi după ce judecătorii CPI au anunţat că au autorizat deschiderea unei anchete pentru crime care ar fi fost comise în Filipine în cadrul războiului declarat de guvern împotriva drogurilor, reprezentând posibile “crime împotriva umanităţii”.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în China (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

Curtea “a aprobat cererea procurorului de a deschide o anchetă asupra crimelor ce ţin de competenţa Curţii şi care ar fi fost comise pe teritoriul Filipinelor”, între 2011 şi 2019, a anunţat CPI într-un comunicat, în pofida retragerii statului Filipine din CPI în 2019, din cauza deschiderii unei investigaţii preliminare asupra acestor violenţe.

Principalul consilier juridic al preşedintelui Duterte, Salvador Panelo, a afirmat la postul de radio DZBB că CPI nu este recunoscută de ţara sa după ce aceasta s-a retras în 2019 din Statutul de la Roma, textul fondator al CPI. “Guvernul va interzice intrarea” pe teritoriul filipinez a oricărui membru al acestei jurisdicţii ce ar veni “să strângă informaţii şi dovezi”, a avertizat el.


Duterte a criticat de mai multe ori CPI, însărcinată să judece crime de război şi împotriva umanităţii, neezitând să o califice drept “porcărie” şi jurând să nu coopereze niciodată cu ea.

Citeşte şi: PROTESTE violente în Slovenia împotriva paşapoartelor de vaccinare – Black News

Duterte a fost ales preşedinte în 2016 după o campanie zgomotoasă, promiţând să eradicheze traficul de droguri. Acest război antidrog a dus la uciderea a zeci de mii de persoane, suscitând indignarea comunităţii internaţionale.

Cele mai recente cifre oficiale indică cel puţin 6.181 de morţi şi peste 200.000 de operaţiuni antidrog în arhipelagul asiatic, însă apărătorii drepturilor omului estimează că numărul real al persoanelor ucise este mult mai mare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Radu Marian scapă de urmărirea penală în cazul Moldatsa: Procuratura Anticorupție respinge denunțul lui Galbur

Deputatul PAS Radu Marian scapă de urmărirea penală, după ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli, fostul director al întreprinderii Moldatsa acuzat că ar fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.