StiripesurseDiasporaRoman Protasevici, gata să facă pace cu regimul Lukaşenko

Roman Protasevici, gata să facă pace cu regimul Lukaşenko

Publicat:

Roman Protasevici este gata să facă pace cu regimul Lukaşenko, iar preşedintele garantează pentru siguranţa jurnalistului. Roman Protasevici a lansat un nou canal de Telegram, intitulat „SPRAVA”, unde prima postare publicată se referă la graţierea celor care au fost arestaţi după protestul anti-Lukaşenko de anul trecut , informează mediafax.

Protasevici susţine că autorităţile de la Minsk „sunt gata să intre în dialog” cu foştii manifestanţi, doar dacă aceştia îşi recunosc vina. Până acum, 100 de persoane şi-au recunoscut faptele.

Citește și : Victoria talibanilor în Afganistan ‘dă aripi’ jihadismului mondial

Jurnalistul a recunoscut, într-un interviu dat după arestarea sa, că îndemnurile sale au dus la producerea haosului de la proteste.

Deşi Roman Protasevici se află în arest la domiciliu din 25 iunie, Lukaşenko garantează pentru siguranţa lui.


„Doamne fereşte dacă se va întâmpla ceva cu Protasevici. În ceea ce-l priveşte pe Şişov (n.r. – disident exilat găsit spânzurat în Ucraina săptămâna trecută), nu este nimic de spus. Crima ar fi pe teritoriul Belarusului. El este aici (întrebat dacă Lukaşenko l-ar ucide sau nu pe Protasevici – n.r.. Sunt responsabil pentru el”, spunea Lukaşenko.

Citește și : Atac cu GRENADĂ la o procesiune şiită din Pakistan (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.