StiripesurseDiasporaRomâncă arestată pe aeroportul din Atena cu sute de paşapoarte pe...

Româncă arestată pe aeroportul din Atena cu sute de paşapoarte pe numele altor persoane în bagaj

Publicat:

Autorităţile din Grecia au arestat o româncă pe aeroportul internaţional Eleftherios Venizelos din Atena, asupra căreia au fost găsite sute de documente de călătorie pe numele altor persoane, dintre care multe fuseseră înregistrate ca furate, relatează vineri agenţiile ANA şi dpa, potrivit agerpres.

Poliţia aeroportului a descoperit în bagajul de mână al româncei în vârstă de 49 de ani şi care venise la Atena de la Bucureşti nu mai puţin de 401 paşapoarte şi acte de identitate emise de diferite ţări.

Citește și : BoJo se declară ‘prudent optimist’ cu privire la posibilitatea unui acord al Brexitului

Femeia, care urmează să compară în faţa unui procuror la Atena, a fost acuzată de posesie ilegală de documente de călătorie aparţinând unor terţi, iar poliţia greacă, în colaborare cu autorităţile din străinătate, va continua cercetările cu privire la activităţile în care este implicată aceasta şi posibilii săi complici, menţionează ANA.

Citește și : Noul preşedinte al Camerei inferioare a parlamentului britanic va fi ales pe 4 noiembrie


Poliţia din Grecia arestează aproape în fiecare zi migranţi care încearcă să plece în Europa occidentală de pe aeroporturi greceşti folosind paşapoarte false, aminteşte la rândul său agenţia dpa, care menţionează că în urma confiscării acelor documente furate sau false aflate în posesia româncei arestate a fost zădărnicită o operaţiune internaţională de trafic cu migranţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.