StiripesurseExterneRomânia a activat și a doua rută de import gaze

România a activat și a doua rută de import gaze

Publicat:

România importă gaze via Bulgaria prin două conducte, Negru Vodă-Isaccea și Ruse-Giurgiu, totalizând un volum de 15,4 milioane de metri cubi.bPe la Negru Vodă intră cel mai mult – 14 milioane metri cubi.

Noutatea este ruta de la Giurgiu, pe unde intră 1,4 milioane de metri cubi. Pe aici, se fac doar sporadic importuri, de când a fost ea pusă în funcțiune, acum mai mult de 10 ani. Acum însă, vin gaze și pe aici, pentru că România tranzitează cantități mari către Ungaria – 7,2 milioane de metri cubi (la capacitatea maximă a conductei Arad-Szeged) și pentru că stocăm masiv în perspectiva viitoarei ierni, potrivit stiripesurse.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Azi, peste 15 milioane de metri cubi intră în depozitele subterane, ele fiind deja pline la 70%. La 31 octombrie, când se finalizează ciclul de injecție în subteran, depozitele trebuie să fie pline la cel puțin 90% din capacitate, potrivit directivelor Comisiei Europene.

Motivul pentru care Ungaria tranzitează pe la noi cantități atât de mari de gaze este pentru că vecinii aduc toate gazele pe care le pot aduce din Turcia, via Bulgaria și România sau Serbia. Acestea sunt gaze de proveniență rusească, Budapesta fiind sub un contract pe termen lung cu Gazprom.


Singura rută prin care gazele rusești își mai găsesc drumul către Europa este prin Turcia -Turkstream, ele fiind amestecate cu altfel de gaze (de exemplu cele din Azerbaijan sau Uzbekistan) pentru a crea așa numitul „blend turcesc), unde nu știi exact proveniența mărfii.

UE încearcă însă să stopeze total, din această toamnă, fluxul gazelor rusești, chiar dacă încă nu știe exact prin ce mecanism, așa că Ungaria și Slovacia, țări dependente de ruși pentru alimentarea cu acest produs energetic, aduc acum toate gazele pe care le pot aduce, mai înainte ca fluxul să fie periclitat de orice decizie a UE.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

România stă relativ bine în perspectiva viitorului sezon rece, cu depozitele de gaze în curs de a fi umplute la termen, cu producția locală în parametri și cu sursele de import intacte.

În ipostaza în care iarna următoare va fi geroasă iar fluxurile via Turcia să se sisteze sau diminueze (lucru puțin probabil), vom avea totuși unele probleme în asigurarea consumului (mai ales că și exportăm zilnic în Republica Moldova, noi fiind singura sursă de gaze pentru vecini), pentru că extracția din depozite are limite zilnice. Acest scenariu este totuși puțin probabil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.