România se numără printre ţările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor şi deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deşi, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei dat publicităţii miercuri, la Strasbourg.
Potrivit acestui raport, Comitetul de Miniştri, care este responsabil de supravegherea implementării hotărârilor CEDO de către statele membre, a închis, în total, 949 de cazuri în cursul anului trecut, comparativ cu 894 de cazuri în 2024, ceea ce reprezintă o creştere de 6,2%.
Citeşte şi: Preţurile la carburanți NU vor fi plafonate – Stiripesurse.md
Raportul menţionează faptul că România a înregistrat cea mai mare scădere a cazurilor totale şi a celor principale aflate în aşteptare pentru implementare completă în cursul anului trecut (-124, respectiv -27). Austria, Estonia, Franţa, Germania şi Lituania au înregistrat, de asemenea, reduceri semnificative ale numărului de cazuri principale aflate în aşteptare.
În acelaşi timp, persistă provocări semnificative în implementarea hotărârilor ce includ complexitatea cazurilor primite, creşterea continuă a numărului de cazuri principale aflate în aşteptare şi faptul că peste 500 de cazuri principale sunt în aşteptare de mai bine de cinci ani.
În lumina complexităţii tot mai mari a volumului de cazuri aflate în aşteptare, raportul subliniază importanţa strategică a statelor de a-şi creşte şi mai mult capacitatea internă de a implementa hotărârile CEDO, evidenţiind exemplul pozitiv al României.
În raport este subliniată absenţa în continuare a participării şi a informărilor din partea Federaţiei Ruse ca un obstacol sistemic major.
Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei în 2022, dar continuă să aibă obligaţia legală de a pune în aplicare hotărârile relevante ale CEDO.
Pe de altă parte, raportul evidenţiază evoluţiile pozitive în ceea ce priveşte Ucraina, care au dus la închiderea a 97 de cazuri – inclusiv 11 cazuri principale – în 2025, în pofida circumstanţelor dificile cauzate de război.
În ceea ce priveşte România, raportul menţionează totalul cazurilor primite de la ratificarea Convenţiei Europene (2223) şi a celor închise până în prezent (1936).
În 2025, Comitetul de Miniştri a primit de la CEDO 22 de cauze împotriva României pentru a supraveghea executarea hotărârilor, comparativ cu 51 în 2024 şi 87 în 2023.
Dintre noile încălcări descoperite de CEDO în 2025, majoritatea au vizat investigaţii penale efectuate de la începutul anilor 1990 privind reprimările violente ale demonstraţiilor antiguvernamentale la căderea regimului comunist, violenţa domestică şi libertatea de exprimare.
La 31 decembrie 2025, erau 287 de cazuri în aşteptarea executării (comparativ cu 411 în 2024 şi 476 în 2023), dintre care 33 erau cazuri principale clasificate sub procedură extinsă (comparativ cu 37 în 2024 şi 2023), iar 50 erau cazuri principale clasificate sub procedură standard.
Dintre cazurile principale aflate în procedură extinsă, 21 au fost în aşteptare timp de cinci ani sau mai mult. În mod similar, 27 dintre cazurile principale aflate în procedură standard au fost în aşteptare timp de cinci ani sau mai mult (comparativ cu 38 în 2024 şi 30 în 2023).
Autorităţile române au depus 29 de planuri de acţiune, 94 de rapoarte de acţiune şi 46 de comunicări. S-au aşteptat planuri de acţiune/rapoarte de acţiune actualizate sau comunicări care să conţină informaţii suplimentare pentru 19 grupuri/cazuri, în care fie termenul stabilit de Comitetul de Miniştri în această privinţă a expirat (cinci cazuri), fie feedback-ul a fost trimis de Departamentul pentru Executarea Hotărârilor din cadrul Consiliului Europei (DEJ) înainte de 1 ianuarie 2025 (14 cazuri).
Plata integrală a satisfacţiei juste acordate de CEDO a fost înregistrată în 65 de cazuri în 2025, în timp ce confirmarea plăţii integrale şi/sau a dobânzii de întârziere era aşteptată în 46 de cazuri pentru care termenul indicat în hotărârea Curţii a depăşit şase luni.
Principalele realizări de anul trecut au vizat închiderea a 146 de cazuri, inclusiv patru cazuri principale aflate sub supraveghere sporită şi 27 de cazuri principale aflate sub supraveghere standard.
Închiderea mai multor cazuri principale a fost posibilă ca urmare a unor factori precum modificările legislative, în special referitoare la garanţiile împotriva suprapunerii procedurilor penale şi administrative în domeniul fiscal, regimul de detenţie al deţinuţilor clasificat automat ca “periculos” şi deficienţele ce guvernează activitatea institutelor medico-legale; alinierea practicii judiciare naţionale la constatările CEDO, în special în ceea ce priveşte drepturile apărării în procedurile penale, precum şi aplicarea de către instanţele naţionale a criteriilor “Engel” în cazul procedurilor care nu sunt clasificate ca penale conform legislaţiei naţionale, menţinându-se astfel protecţia Convenţiei.
În plus, 115 cazuri repetitive au fost închise deoarece nu mai erau necesare sau posibile alte măsuri individuale.
Progrese notabile în cazurile care sunt încă în curs includ avansul realizat de autorităţile române în îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi a îngrijirii medicale pentru deţinuţii care suferă de boli grave sau terminale. De asemenea, a avut loc o consolidare a remediului preventiv pentru a aborda eficient plângerile legate de supraaglomerare şi condiţiile materiale de detenţie.
Cauzele în aşteptare la data de 31 decembrie 2025 includ, în mod notabil, cazuri referitoare la anchete ineficiente privind acuzaţiile de violenţă sexuală; cazuri referitoare la utilizarea nejustificată a armelor de foc sau la maltratarea de către agenţi ai forţelor de ordine şi anchete penale ineficiente, inclusiv cele legate de posibile motive discriminatorii; un caz referitor la lipsa de garanţii în cadrul legal care reglementează supravegherea secretă; un caz implicând multiple încălcări legate de reţinerea secretă a reclamantului şi de “extrădare extraordinară” în timpul unei operaţiuni secrete de extrădare a CIA; cazuri referitoare la nepunerea în aplicare a unor decizii interne; cazuri legate de absenţa recunoaşterii şi protecţiei legale pentru cuplurile de acelaşi sex, precum şi lipsa unui cadru legal clar şi previzibil pentru recunoaşterea identităţii de gen şi un caz referitor la lipsa unor căi eficiente pentru obţinerea reparaţii în cazuri de presupusă neglijenţă medicală.
