StiripesurseȘtirile zileiRusia a terminat testarea noilor rachete cu lansare de pe mare

Rusia a terminat testarea noilor rachete cu lansare de pe mare

Publicat:

Comandantul şef al marinei ruse, Vladimir Koroliov, a anunţat luni finalizarea cu succes a testelor oficiale vizând noile sisteme de rachete de apărare aeriană ‘Poliment-Redut’ cu lansare verticală, cu care vor fi echipate fregatele din proiectul 22350, potrivit agenţiei de presă Xinhua şi postului de televiziune al armatei ruse Zvezda, relatează și agerpres.

Într-un interviu acordat anterior ziarului armatei ruse Krasnaia Zvezda, Vladimir Koroliov a declarat că acest sistem de rachete este capabil să lovească ţinte în văzduh situate la o distanţă de 150 km şi la o altitudine de până la 30 km.

Citește și: Șeful Pentagonului face o vizită-fulger în Afganistan – FOTO

În noiembrie, ministrul apărării rus Serghei Şoigu anunţase că peste 10 lansări de rachete ‘Poliment-Redut’ asupra mai multor tipuri de ţinte au fost efectuate în timpul testelor în cadrul Flotei ruse a Nordului.

În acelaşi timp, bombardiere strategice Tu-95MS au efectuat luni, în cadrul unor exerciţii ale aviaţiei de lungă distanţă, în districtele militare Centru şi Vest, simulând atacuri cu rachete asupra unor ‘ţinte’ la sol ale unui inamic convenţional în condiţii meteorologice dificile, a indicat Ministerul Apărării rus într-un comunicat, citat de agenţiile de presă de la Moscova.


Citește și: Retragerea SUA din Orientul Mijlociu crește semnificativ vânzarea de arme în regiune

Aparatele Tu-95MS (Bear H, potrivit clasificării NATO) au decolat de la baza aeriană Engels din regiunea Saratov în cadrul acestor exerciţii care au inclus şi realimentarea avioanelor în văzduh.

Aceste anunţuri ale Moscovei intervin pe fondul tensiunilor cu SUA şi NATO legate de retragerea Statelor Unite şi a Rusiei din Tratatul privind Forţele Intermediare Nucleare (INF), ceea ce provoacă temeri privind o nouă cursă a înarmării între cele două puteri nucleare, lucru ce ar putea afecta întregul sistem de securitate pe continentul european. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.