StiripesurseDiasporaRusia ar trebui să răspundă simetric la îngheţarea activelor ruseşti de...

Rusia ar trebui să răspundă simetric la îngheţarea activelor ruseşti de către ‘ţări neprietenoase’ (preşedintele Dumei)

Publicat:

Rusia ar trebui să răspundă simetric la îngheţarea activelor ruseşti de către unele “ţări neprietenoase”, a scris duminică Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului federal), într-o postare pe reţelele de socializare, conform Reuters şi EFE, potrivit agerpres

“Este corect să se ia măsuri în oglindă faţă de companiile aflate în Rusia ai căror proprietari provin din ţări neprietenoase, unde au fost luate astfel de măsuri: să se confişte activele!”, a reacţionat pe canalul său din Telegram Volodin, unul dintre apropiaţii preşedintelui Vladimir Putin.

Citește și : În două luni de asediu la Mariupol, armata rusă a ucis de două ori mai mulţi oameni decât naziştii în cei doi ani de ocupare din al Doilea Război Mondial (primar)

“Iar veniturile din vânzarea (acelor active) să meargă către dezvoltarea ţării noastre”, a propus el.

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat o lege care autorizează transferul activelor îngheţate ale companiilor şi cetăţenilor ruşi către Ucraina, a amintit şeful Dumei de Stat, adăugând că “a fost creat un precedent periculos, care ar trebui să aibă efect de bumerang asupra Statelor Unite înseşi”.


“Această decizie nu va afecta economia ţării noastre. Iahturile, vilele şi alte proprietăţi confiscate de la cetăţeni înstăriţi oricum nu serveau la dezvoltarea ei’, a spus el.

În acelaşi timp, Volodin a amintit că au fost îngheţate şi rezervele de aur şi valuta ale Rusiei în valoare de aproximativ 300.000 de milioane de dolari de la Banca Centrala a Rusiei, care, a asigurat el, “se vor întoarce, deoarece sunt fonduri de stat”.

Ca răspuns, Banca Centrală a Rusiei a interzis investitorilor străini să retragă fonduri din sistemul financiar rus, a indicat preşedintele Dumei.

“Potrivit unor estimări, e vorba despre peste 500.000 de milioane de dolari. Trebuie să răspundem”, susţine înaltul lider parlamentar rus.

Citește și : Încă un general rus a fost ucis în Ucraina (Kiev)

“Oameni de afaceri ruşi cumpără în prezent companii străine care operează în Rusia, achiziţionând acţiuni ale partenerilor care doresc să ne părăsească ţara. Aceştia acţionează într-o manieră civilizată, conform dreptului internaţional, ceea ce nu se poate spune despre o serie de ţări neprietenoase”, a declarat Viaceslav Volodin.

Liderul Dumei a acuzat “un anumit număr de ţări neprietenoase: Lituania, Letonia Polonia şi chiar SUA” de nerespectarea dreptului internaţional şi “de a se livra pur şi simplu furtului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.