StiripesurseDiasporaRusia dă o replică tăioasă la declaraţiile venite de la Tbilisi

Rusia dă o replică tăioasă la declaraţiile venite de la Tbilisi

Publicat:

Rusia a acuzat vineri opoziţia din Georgia că încearcă să oprească îmbunătăţirea legăturilor dintre cele două ţări, conform agenţiei TASS, informează Reuters, potrivit agerpres.

Ministerul de Externe a informat că forţe „radicale” au organizat proteste joi faţă de vizita unei delegaţii din Rusia.

Citeşte şi: Trump a ordonat atacarea Iranului, dar apoi s-a răzgândit brusc

Proteste de amploare au avut loc în Georgia faţă de un discurs ţinut de un parlamentar rus, iar protestatarii au încercat să pătrundă în clădirea parlamentului.

Tensiunile au ajuns în punctul maxim în momentul în care Serghei Gavrilov a ţinut un discurs în faţa unor parlamentari din ţări creştin-ortodoxe.
Gavrilov participa la Adunarea Interparlamentară Ortodoxă (IAO), o instituţie creată de parlamentul grec în 1993 pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre parlamentarii creştin-ortodocşi.


Parlamentarii georgieni din opoziţie au cerut proteste ca răspuns la decizia lui Gavrilov de a ţine discursul de pe locul preşedintelui parlamentului.

Citeşte şi: Confruntări violente în faţa Parlamentului din Georgia. Poliţiştii au tras cu gloanţe de cauciuc!

Rusia şi Georgia se află în conflict după ce Rusia a ocupat regiunile Abkhazia şi Ossetia de Sud în 2008.

Moscova le recunoaşte ca state independente iar trupe ruseşti sunt prezente în regiune din 2008.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.