StiripesurseDiasporaRusia încearcă să-şi justifice la ONU atacul asupra Ucrainei: 'Nu suntem...

Rusia încearcă să-şi justifice la ONU atacul asupra Ucrainei: ‘Nu suntem agresivi faţă de poporul ucrainean, ci faţă de junta la putere la Kiev’

Publicat:

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a încercat să justifice miercuri, în Consiliul de Securitate al ONU, decizia ţării sale de a interveni în Ucraina făcând referire la presupuse “provocări” din partea Kievului şi la situaţia populaţiei din provincia separatistă Donbas, din estul Ucrainei, şi a insistat că Rusia nu caută “să ocupe” ţara vecină, transmite EFE, potrivit agerpres.  

Nebenzia a insistat că obiectivul acestei “operaţiuni speciale” este de “a proteja persoanele care de opt ani de zile suferă un genocid din partea regimului de la Kiev” şi de “a demilitariza” Ucraina. Înaltul diplomat rus a vorbit în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate care avea loc în timp ce, la Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin anunţa într-un discurs începerea intervenţiei militare.

Citește și : Italia va pune capăt stării de urgenţă anti-COVID pe 31 martie

Diplomatul, care a tradus pentru restul participanţilor o parte din discursul lui Putin, a insistat că “ocuparea Ucrainei nu intră în planurile” Rusiei şi a dat asigurări că intervenţia îşi are justificare în Carta Naţiunilor Unite, cu toate că însuşi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, afirmase contrariul.

În discursul său, Nebenzia a dat vina în repetate rânduri pentru situaţie pe guvernul ucrainean, pe care l-a acuzat că şi-a intensificat “provocările” în estul ţării, unde Moscova a recunoscut independenţa autoproclamată a celor două “republici” separatiste, Doneţk şi Lugansk. Pentru Rusia este fundamental să-şi protejeze populaţia în aceste zone, a subliniat Nebenzia, care a acuzat SUA şi ţările europene că ignoră situaţia şi se ghidează doar după interesele lor geostrategice.


Agenţia dpa a remarcat că, prin vocea lui Nebenzia, Rusia a dat vina pe Ucraina pentru propria sa acţiune militară în Donbas. “Rădăcina crizei de astăzi în privinţa Ucrainei o reprezintă tocmai acţiunile Ucrainei, care ani la rând şi-a încălcat obligaţiile în conformitate cu pachetul de măsuri de la Minsk” (acordurile de la Minsk – n.r.), a insistat Nebenzia.

Nebenzia a mai spus că Rusia vizează “junta aflată la putere la Kiev”. “Nu suntem agresivi faţă de poporul ucrainean, ci faţă de junta la putere la Kiev”, a spus el la încheierea discursului său în faţa Consiliului de Securitate al ONU, potrivit AFP.

Citește și : Viktor Orban: Ungaria trebuie să rămână în afara conflictului militar din estul Ucrainei

Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kisliţia, care a vorbit imediat după Nebenzia, a transmis Consiliului de Securitate al ONU că Putin a declarat “război ţării mele”. “Când am ajuns aici, acum o oră şi ceva, intenţionam să-l rog pe ambasadorul rus să-mi confirme oficial că trupele ruseşti nu vor începe să tragă asupra ucrainenilor astăzi şi să continue cu ofensiva. A devenit inutil acum 48 de minute, deoarece acum circa 48 de minute preşedintele dumneavoastră a declarat război Ucrainei”, a declarat înaltul diplomat ucrainean.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.