StiripesurseDiasporaRusia lui Putin îl primește cu 'brațele deschise' pe Aleksei Navalnîi

Rusia lui Putin îl primește cu ‘brațele deschise’ pe Aleksei Navalnîi

Publicat:

Kremlinul a transmis miercuri că Aleksei Navalnîi, principalul opozant rus, ieşit din spital la Berlin după ce a supravieţuit unei presupuse otrăviri cu Noviciok, este “liber” să revină în Rusia dacă îşi doreşte, potrivit AFP și agerpres.

“În ceea ce priveşte întoarcerea sa la Moscova, el este liber, ca orice cetăţean rus, să o facă în orice moment”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

Citește și: Macron și Erdogan au discutat la telefon despre situația din Mediterana de Est

“În orice caz, este foarte bine că pacientul este pe cale de a se vindeca. Îi urăm o recuperare rapidă”, a adăugat Peskov, care nu pronunţă niciodată numele opozantului, la fel ca preşedintele Vladimir Putin.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai comentat şi un articol din cotidianul francez Le Monde care susţinea că Putin ar fi vorbit cu dispreţ despre opozant în timpul unei discuţii cu omologul său francez Emmanuel Macron şi ar fi afirmat că el a mai simulat diverse boli în trecut şi că a comis acte ilegale.


Potrivit lui Peskov, “ziarul nu putea să aibă informaţii fiabile” despre subiectul acestei conversaţii şi există “numeroase inexactităţi în formularea” afirmaţiilor lui Putin.

“Nu putem crede că Palatul Elysee a divulgat deliberat presei înregistrarea conversaţiei dintre cei doi preşedinţi. Franţa nu poate face asta, nici măcar nu vrem să credem”, a adăugat el.

Citește și: Ziua Independenţei a fost marcată în Bulgaria de protestele anticorupție

La 32 de zile de când a fost luat în îngrijire la Berlin în stare gravă în urma unei presupuse otrăviri cu Noviciok în Siberia, Aleksei Navalnîi a primit permisiunea de a părăsi spitalul berlinez unde era tratat.

Potrivit aliaţilor săi, el intenţionează acum să revină în Rusia.

Moscova continuă la rândul său să pună la îndoială versiunea otrăvirii şi respinge orice responsabilitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.