StiripesurseDiasporaRusia se arată interesată de dronele turceşti înainte de întâlnirea dintre...

Rusia se arată interesată de dronele turceşti înainte de întâlnirea dintre Putin şi Erdogan

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin îl va primi pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan pe 5 august la Soci, cei doi urmând să poarte discuţii inclusiv despre cooperarea militară, a anunţat Kremlinul, relatează DPA, potrivit agerpres.  

Rusia ar fi interesată de drona de luptă turcească Bayraktar TB2 care ar putea fi folosită în războiul împotriva Ucrainei, scrie agenţia de ştiri germană.

Citește și : Singapore i-a prelungit permisul de şedere lui Gotabaya Rajapaksa

Aparatul de zbor a fost deja utilizat cu succes împotriva trupelor ruse de către partea ucraineană.

Subiectul cooperării tehnico-militare între Rusia şi Turcia va fi discutat la întâlnire, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


Peskov a mai spus că faptul că Moscova şi Ankara discută despre chestiuni militare sensibile arată cât de puternică este încrederea între cele două ţări.

El a refuzat însă să spună dacă pe agenda întâlnirii se află eventuale eforturi comune în producţia de drone manufacturate de compania turcă de apărare Baykar.

Rusia a respins speculaţiile că vrea să cumpere drone de la Iran după ce Putin şi Erdogan s-au întâlnit la Teheran săptămâna trecută.

Rusia a vândut anterior sistemul său de apărare antirachetă S-400 Turciei, care este membră NATO, spre nemulţumirea SUA.

Erdogan a vorbit deja despre presupusul interes al lui Putin pentru aceste drone.

CNN Turk a relatat însă că Putin a propus o colaborare cu Turcia la fabricarea dronelor Baykar şi ca o fabrică să fie deschisă în Emiratele Arabe Unite.

Dronele de luptă turceşti Bayraktar TB2 sunt considerate un mare succes de export, notează DPA.

Dronele au fost deja utilizate în mai multe războaie, de exemplu de către Azerbaidjan în conflictul său cu Armenia pentru regiunea Nagorno-Karabah. Sunt considerate precise şi eficiente şi pot fi menţinute în aer până la 27 de ore.

Citește și : Trump flirtează cu ideea unei noi candidaturi la preşedinţia SUA în 2024

Ucraina utilizează şi ea drone Bayraktar. La începutul invaziei ordonate de Putin, video-uri cu tancuri care ar fi fost distruse de aceste drone au circulat pe internet.

Dacă Rusia va dezvolta aceste drone împreună cu Turcia, Moscova va obţine acces la tehnologia unui stat membru NATO, notează DPA.

Turcia s-a remarcat ca mediator în conflictul din Ucraina şi recent a participat la intermedierea unui acord de reluare a exporturilor de cereale din porturile ucrainene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.