StiripesurseDiasporaRusia şi Siria prezintă OIAC civili sirieni sănătoşi ca "dovezi" că...

Rusia şi Siria prezintă OIAC civili sirieni sănătoşi ca “dovezi” că în Ghouta nu a avut loc un atac cu arme chimice

Publicat:

Rusia şi Siria au prezentat joi Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) 15 persoane sănătoase, încercând să dovedească astfel că în Ghouta, lângă Damasc, nu a avut loc luna aceasta un atac cu arme chimice, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Unul din sirienii aduşi la Haga, un băiat în vârstă de 11 ani, care semăna cu copilul dintr-o înregistrare video difuzată de televiziunile occidentale după un presupus atac chimic, a povestit că a fost dus la un spital. “Au început să toarne apă pe mine la spital. Nu ştiu de ce”, a spus el.

Citește și : Franța a furnizat întăriri în Siria cu forţe speciale în ultimele două săptămâni (ministrul american al apărării)

Peter Wilson, reprezentantul Regatului Unit la OIAC, a respins această “acrobaţie” şi a anunţat că a boicotat reuniunea cu uşile închise a organizaţiei, alături de colegii săi din Statele Unite şi Franţa. “OIAC nu este un teatru”, a afirmat el, adăugând că a fost “încă o încercare a Rusiei de a submina munca OIAC” şi în special a misiunii acestei organizaţii care anchetează folosirea armelor chimice în Siria.

Ambasadorul francez Philippe Lalliot a apreciat că a fost un spectacol “obscen”.


La Douma, în Ghouta, au murit pe 7 aprilie zeci de civili, iar SUA şi aliaţii săi afirmă că a avut loc un atac cu gaze toxice. Forţele armate americane, franceze şi britanice au ripostat prin lovituri aeriene asupra unor obiective legate de programul sirian de înarmare chimică.

Citește și : Donald Trump va efectua o vizită în Regatul Unit pe 13 iulie

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.