StiripesurseDiasporaŞapte state europene acuză Google de încălcarea noilor norme privind protecția...

Şapte state europene acuză Google de încălcarea noilor norme privind protecția datelor (GDPR)

Publicat:

Grupuri pentru protecția consumatorilor din șapte țări europene, printre care Norvegia, Olanda, Grecia și Polonia, acuză Google de “practici înșelătoare” și de încălcarea noilor norme privind protecția datelor (GDPR), prin sistemul său de localizare, potrivit theverge.com, scrie Mediafax.

Grupurile din Norvegia, Olanda, Grecia, Cehia, Slovenia, Polonia și Suedia, membre ale European Consumer Organisation (BEUC), au depus plângeri în acest sens la autoritățile pentru protecția datelor din țările de care aparțin.

Citește și: Peste 600 de sinistraţi în urma revărsării unui râu în nord-vestul Columbiei

Reclamanții susțin că sistemul de localizare al Google nu le oferă utilizatorilor cu adevărat opțiuni în ceea ce privește activarea acestuia, iar motorul de căutare nu le dă informații complete privind aplicația.

Plângerile au fost depuse la puțin timp după ce s-a descoperit că Google poate urmări locul în care se află utilizatorul, chiar și când opțiunea “Location History” este dezactivată. O a doua opțiune, “Web and App Activity”, care este activată din fabrică, trebuie dezactivată pentru ca locul în care se află utilizatorul să nu poată fi detectat prin GPS.


BEUC susține că Google folosește “practici înșelătoare” pentru a determina utilizatorii să activeze ambele opțiuni și nu le oferă acestora informații complete.

În replică, reprezentanții Google au spus că opțiunea “Location History” este dezactivată din fabrică și că se specifică clar că dezactivarea acesteia nu împiedică pe deplin localizarea utilizatorilor. Google a mai transmis că va analiza raportul înaintat de reclamanți pentru a vedea dacă acesta conține informații utile.

Google nu este primul gigant din domeniul tehnologiei care este acuzat că încalcă GDPR.

Autoritatea pentru protejarea datelor din Irlanda a anunțat, în octombrie, că demarează o investigație pentru a stabili dacă platforma de socializare online Facebook aplică “măsuri tehnice și de organizare” pentru a proteja informațiile utilizatorilor săi. Decizia a fost luată după ce compania Facebook a descoperit un atac cibernetic care probabil a afectat datele a aproximativ 29 de milioane de utilizatori ai reţelei de socializare online.

Citește și: Gaza: Mişcarea Hamas dorește formarea unui guvern de uniune naţională (surse)

Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR), adoptat în luna mai de Uniunea Europeană, este obligatoriu pentru toate companiile care gestionează date privind cetățenii statelor membre UE.

The Verge mai scrie că, dacă se va dovedi că a încălcat GDPR, Google riscă o amendă de până la 4% din veniturile sale globale, care, în 2017, se ridicau la peste 4 miliarde de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.