StiripesurseDiasporaȘase separatiști catalani au fost eliberați temporar din închisoare

Șase separatiști catalani au fost eliberați temporar din închisoare

Publicat:

Şase lideri separatişti catalani, condamnaţi la închisoare pentru tentativa de secesiune din 2017, au ieşit marţi, în mod excepţional, din închisoare pentru a se prezenta în faţa unei comisii a parlamentului regional catalan, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cei şase, foşti membri ai guvernului separatist condus de Carles Puigdemont, autoexilat în Belgia, au fost întâmpinaţi de câteva zeci de militanţi separatişti cu aplauze şi strigăte de ‘Libertate’.

Citeşte şi: Doi arabi israelieni, inculpaţi pentru spionaj

Este pentru prima dată când cei şase, printre care se află şi fostul adjunct al lui Puigdemont, Oriol Junqueras, apar în public după condamnările pronunţate împotriva lor în octombrie şi care au declanşat numeroase manifestaţii degenerate în violenţe.

Guvernul separatist catalan, care dispune de competenţe extinse mai ales în materie penitenciară, le-a autorizat ieşirea din închisoare pentru a se prezenta în faţa unei comisii de anchetă a parlamentului regional cu privire la punerea sub tutelă a Cataloniei de către autorităţile de la Madrid în 2017 în urma tentativei de secesiune.


Ieşirea lor temporară din detenţie intervine pe un fond de tensiuni între principalele două partide separatiste, Împreună pentru Catalonia (JxC) al lui Carles Puigdemont, şi Stânga Republicană din Catalonia (ERC) a lui Oriol Junqueras, formaţiuni care guvernează împreună regiunea.

Citeşte şi: Americanii sunt sfătuiţi să evite călătoriile în China

Tensiunile au cunoscut o acutizare luni, când ERC a respins apelurile JxC de a nu respecta decizia justiţiei ce îl privează pe preşedintele catalan Quim Torra, membru al JxC, de mandatul de deputat regional.

Condus de Junqueras din detenţie, ERC a sprijinit la începutul lui ianuarie reînvestirea prim-ministrului socialist Pedro Sanchez, în schimbul unei negocieri asupra ‘conflictului politic’ din Catalonia, negociere ce nu este văzută cu ochi buni de JxC.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.