SCANDAL de corupţie în Spania! Premierul se gândeşte deja la demisie

Publicat:

SCANDAL de corupţie în Spania! Premierul se gândeşte deja la demisie

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunţat miercuri că îşi suspendă îndatoririle publice “timp de câteva zile” pentru a decide dacă mai vrea să rămână în fruntea guvernului, după ce un tribunal a lansat o anchetă preliminară pentru corupţie asupra afacerilor private ale soţiei sale, relatează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Sanchez, care anul trecut a obţinut un nou mandat de premier în fruntea unui guvern de coaliţie minoritar, a precizat că îşi va anunţa decizia luni, 29 aprilie.


Citeşte şi: Atac la o reuniune ”antifascistă” în Suedia – Stiripesurse.md

“Trebuie să iau o pauză şi să mă gândesc”, afirmă el într-o scrisoare deschisă pe reţeaua de socializare X. “În acest punct, trebuie să mă întreb: a meritat totul? Sincer nu ştiu… dacă ar trebui să continui să conduc guvernul sau să renunţ la această onoare”, adaugă premierul.

SCANDAL de corupţie în Spania! Premierul se gândeşte deja la demisie

“Îmi voi anula agenda publică timp de câteva zile pentru a reflecta şi a decide ce drum să urmez”, a precizat Sanchez.

Anunţul său intervine după ce un tribunal spaniol a anunţat tot miercuri că lansează o investigaţie preliminară pentru trafic de influenţă şi corupţie asupra soţiei lui Sanchez, Begona Gomez.

Tribunalul care o anchetează pe Begona Gomez nu a furnizat detalii suplimentare, întrucât dosarul este secret în primele stadii, afirmând doar că este vorba despre o plângere a grupului anticorupţie Manos Limpias (Mâini curate), al cărui lider are legături cu extrema dreaptă.

Manos Limpias a acuzat-o pe Gomez că a beneficiat de favoruri de la linia aeriană Air Europa şi compania care o deţine, Gloabalia, în timp ce era director de cercetare al unui centru pentru Africa afiliat şcolii de comerţ madrilene IE University, post pe care l-a ocupat până în 2022, conform unui document de şapte pagini făcut public pe site-ul postului de radio Cadena Ser.

SCANDAL de corupţie în Spania! Premierul se gândeşte deja la demisie

IE a precizat într-un comunicat că nu a primit niciodată sprijin financiar de la Globalia sau entităţile sale. Globalia nu a răspuns miercuri unei solicitări a Reuters de a comenta informaţia.

Sanchez a spus că gravitatea atacului împotriva lui şi a soţiei sale merită un răspuns cumpănit. El a spus că soţia lui nu a făcut nimic ilegal şi că va coopera cu anchetatorii şi îşi va apăra nevinovăţia. Begona Gomez nu a făcut comentarii publice.

În scrisoare, Sanchez îi menţionează pe liderul opoziţiei, Alberto Nunez Feijoo, şeful Partidului Popular (PP) şi pe liderul partidului Vox de extremă dreapta, Santiago Abascal, afirmând că au “colaborat” cu cei care vehiculează acuzaţiile împotriva soţiei sale.

SCANDAL de corupţie în Spania! Premierul se gândeşte deja la demisie

Feijoo a spus că Sanchez încearcă să acuze partidele de opoziţie pentru activităţile judecătorilor. “Prim-ministrul are o problemă judiciară. Fuge de responsabilităţile care îi revin. Ceea ce ar fi trebuit să facă este să dea explicaţii. Dacă nu ai de ce să te temi, de ce nu? Dacă soţia lui nu are de ce să se teamă, ar trebui să meargă la tribunal şi să-şi clarifice nevinovăţia”.

Mai mulţi membri ai guvernului Sanchez au fost văzuţi venind la locuinţa sa miercuri seară.

Miniştrii săi l-au susţinut, inclusiv Yolanda Diaz, ministru al muncii şi lider al formaţiunii Sumar din coaliţie, afirmând că Sanchez are “sprijinul său deplin”.

SCANDAL de corupţie în Spania! Premierul se gândeşte deja la demisie

“Ofensiva de dreapta nu-şi poate atinge scopul. Trebuie să apărăm democraţia, blocul progresist şi legitimitatea guvernului de coaliţie care a îmbunătăţit vieţile oamenilor atât de mult”.

Dacă Sanchez ar demisiona parlamentul ar putea alege un alt lider, dar având în vedere natura sa foarte divizată pare improbabil ca altcineva să reuşească să formeze o coaliţie, a declarat Lluis Orriols, un profesor de ştiinţe politice la Universitatea Carlos al III-lea din Madrid. Cel mai probabil vor avea loc alte alegeri generale, a spus Orriols.

Abascal, liderul Vox, a declarat într-un răspuns la scrisoarea lui Sanchez că premierul socialist ar fi trebuit “să iasă din joc cu mult în urmă”, din cauza acordului privind amnistia cu separatiştii catalani.

SCANDAL de corupţie în Spania! Premierul se gândeşte deja la demisie

“Nu ştim dacă aceasta este încă una dintre manevrele sale de propagandă pentru a se prezenta ca o biată victimă”, a spus el.

Sanchez urma să lanseze joi campania socialistă pentru alegerile regionale din Catalonia, unde partidul său încearcă să cucerească puterea de la partidele separatiste care o deţin din 2015.

Se anticipează că socialiştii spanioli vor deveni forţa cea mai puternică din grupul S&D (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor) din Parlamentul European în urma alegerilor europene din iunie, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Slujba din noaptea Învierii, va fi transmisă în direct la postul public de televiziune Moldova 1 și Moldova 2

Slujba din noaptea Învierii, va fi transmisă în direct la postul public de televiziune Moldova 1 și Moldova 2 Compania Teleradio-Moldova va transmite în direct...

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Gaza se răspândeşte în întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Gaza se răspândeşte în întreaga lume Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind...

Transporta 23 telefoane și 21 încărcătoare din Federația Rusă, iar la vamă a decis să nu le declare

Transporta 23 telefoane și 21 încărcătoare din Federația Rusă, iar la vamă a decis să nu le declare Un rezident în vârstă de 34 de...

Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Sărbătorilor Pascale Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.