StiripesurseExterneScandalul măştilor de protecţie AGITĂ scena politică germană înainte de alegeri

Scandalul măştilor de protecţie AGITĂ scena politică germană înainte de alegeri

Publicat:

Principalele partide din Germania sunt implicate într-un scandal legat de presupuse profituri din vânzarea măştilor de protecţie folosite în timpul epidemiei de coronavirus, transmite luni dpa, potrivit agerpres.

Aşa-numita “afacere a măştilor” a dus deja la demisiile din partide a doi parlamentari, Nikolas Loebel din Uniunea Creştin Democrată (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel şi Georg Nuesslein din Uniunea Creştin Socială (CSU), ramura bavareză a uniunii conservatoare. Loebel a declarat că va renunţa la mandatul de parlamentar înainte de sfârşitul lui august şi nu va mai candida. Nuesslein a anunţat că va rămâne în legislativ până la alegerile de la sfârşitul lui septembrie.

Vezi şi: Meghan Markle ‘ARUNCĂ-N AER’ Casa Regală britanică

Cei doi sunt acuzaţi că au primit sute de mii de euro pentru ajutorul la negocierea contractelor pentru măşti împotriva coronavirusului. Loebel a confirmat vineri că este implicat în firme care fac afaceri cu măşti.

Subiectul a ajuns în centrul atenţiei înaintea alegerilor care vor avea loc duminica viitoare în landurile Baden-Wurttemberg şi Renania-Palatinat.


Liderii CDU au declarat că nu pot exclude existenţa altor cazuri legate de scandal.

Şeful CSU, Markus Soeder, posibil viitor cancelar al Germaniei, le-a cerut celor doi politicieni implicaţi până acum să demisioneze cât mai rapid din parlament şi a adăugat că un gest corect din punct de vedere moral ar fi să restituie sau să doneze banii obţinuţi din afacerile cu măşti.

În dezbatere s-au implicat şi conducerile altor partide.

Citeşte şi: Washingtonul şi Seulul S-AU ÎNŢELES la bani pentru finanţarea trupelor americane

Christian Lindner, preşedintele Partidului Liber Democrat (FDP), de orientare liberală, a cerut crearea unei comisii speciale de anchetă.

Robert Habeck, copreşedinte al Verzilor – partidul ecologist, în prezent bine cotat în sondajele de opinie la nivel naţional – a susţinut că scandalul măştilor arată existenţa unei “probleme structurale şi sistemice” în blocul CDU/CSU.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.