StiripesurseDiasporaŞcolile din Austria se vor deschide fără obligativitatea măştilor

Şcolile din Austria se vor deschide fără obligativitatea măştilor

Publicat:

Elevii din Austria încep cursurile pe 7 septembrie cu prezenţa în clasă, dar fără obligaţia de a purta mască de protecţie, cu încăperi foarte bine aerisite şi cu efectuarea multor teste, a informat luni ministrul învăţământului, Heinz Fassmann, citat de EFE, scrie agerpres.

Scopul acestui plan de reîncepere a anului şcolar realizat în colaborare cu Ministerul Sănătăţii este de a menţine şcolile deschise “în cea mai deplină normalitate posibilă”, a explicat ministrul Fassmann la o conferinţă de presă.

Citește și : Lukaşenko, dispus să-şi transfere prerogativele după adoptarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum

Potrivit ministrului, care a considerat “absurdă” cererea unor sindicate ale profesorilor de a impune măşti la cursuri, “este greu de imaginat cum poate fi trezit entuziasmul” pentru o materie, când elevii trebuie să stea două ore la rând cu nasul şi gurile acoperite.

Va fi impusă însă această măsură la intrare şi pe culoarele şcolilor atunci când autorităţile sanitare vor avertiza asupra creşterii riscului într-o anumită zonă, conform unui sistem numit “semafor” cu gradul de alertă în patru culori.


Astfel, măştile vor fi necesare când alerta va fi galbenă şi portocalie (gradul doi şi trei pe scară, după cel verde), în timp ce la culoarea roşie şcoala va fi închisă iar cursurile vor fi mutate în mediul online.

Pe de altă parte, ministerul a recomandat multă ventilaţie în sălile de clasă la fiecare 20 de minute şi timp de minimum 5 minute de fiecare dată.

La toate acestea se adaugă şi o politică de informare a elevilor şi de restricţionare a grupurilor pentru a evita un contact prea amplu între copii.

Citește și : Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I se află în Emiratele Arabe Unite din 3 august

De asemenea, părinţilor li se recomandă să nu trimită copiii la şcoală dacă au simptome similare infecţiei COVID-19, iar pentru detectarea cazurilor asimptomatice vor fi realizate teste la scară mare.

În cooperare cu centrele de învăţâmânt din întreaga ţară se prevede testarea a circa 15.000 de elevi şi 1.200 de profesori la fiecare trei săptămâni, iar pentru aceasta se va recurge la o nouă procedură în care, pentru a lua o mostră, persoana respectivă trebuie să facă gargară timp de 20 de secunde.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.