StiripesurseCultură și MediaScriitorul Vladimir Beșleagă împlinește astăzi 93 de ani

Scriitorul Vladimir Beșleagă împlinește astăzi 93 de ani

Publicat:

Scriitorul Vladimir Beșleagă împlinește astăzi 93 de ani

Scriitorul s-a născut în anul 1931, la Mălăiești, Grigoriopol. În 1955 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, a făcut stagiul doctoral la aceeași instituție.

Și-a început activitatea ca publicist, colaborând la revistele „Chipăruș”, „Cultura Moldovei”, „Tinerimea Moldovei”. A fost redactor-șef adjunct la revista „Nistru” (1970-1982), secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1971-1976), director al Muzeului Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1988).

În 1956 a debutat editorial cu volumul de proză pentru copii „Zbânțuilă”, urmat de cărțile „Vacanța mea” (1959), „La fântâna Leahului” (1963), „Vrei să zbori la Lună?” (1964). Își câștigă notorietatea cu romanul psihologic „Zbor frânt” (1966). Acesta a mai publicat: „Acasă” (1976), „Isai” (1976), „Ignat și Ana” (1979), „Durere” (1979), „Durere frântă” (1981), „Sânge pe zăpadă” (1985, 1988), „Cumplite vremi” (1990, 2017), „Viața și moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoașterii de sine” (1988, poem tragic scris în 1969-1970).

Scriitorul a semnat lucrări de proză memorialistică, jurnale etc. Manuscrisele mai multor romane ale sale se păstrează în fondurile Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”. De asemenea, acesta este cunoscut și în calitate de eseist și traducător.

Vladimir Beșleagă a fost distins cu Premiul de Stat al RSSM (1978). Este Scriitor al Poporului (1991). A fost decorat cu „Ordinul Republicii” (1996, distincție pe care a recuzat-o). În anii ‘90, Vladimir Beșleagă s-a implicat în Mișcarea de renaștere națională, a fost deputat în primul Parlament al Moldovei independente.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.