StiripesurseDiasporaScurgerile din gazoductul Nord Stream 2 de sub Marea Baltică au...

Scurgerile din gazoductul Nord Stream 2 de sub Marea Baltică au încetat

Publicat:

Scurgerile din gazoductul Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, în Marea Baltică, au încetat, a declarat, sâmbătă, un purtător de cuvânt pentru AFP, scrie news.ro .

“Presiunea apei a închis mai mult sau mai puţin conducta, aşa că gazul care este înăuntru nu poate ieşi”, a spus purtătorul de cuvânt al Nord Stream 2, Ulrich Lissek.

Citește și : ALERTĂ la Bruxelles! Un plic cu pudră albă a fost găsit la sediul Comisiei Europene

“Concluzia este că mai există gaz în conductă”, a adăugat el.

Explozii subacvatice echivalente cu „sute de kilograme” de TNT se află în spatele scurgerilor descoperite pe conductele de gaz Nord Stream 1 şi 2 în apele internaţionale din largul insulei daneze Bornholm, iar „toate informaţiile disponibile indică faptul că aceste explozii sunt consecinţa unui act deliberat. ”, au indicat Suedia şi Danemarca într-un raport oficial transmis Naţiunilor Unite.


Aceste scurgeri au fost descoperite luni, în apele internaţionale, la est de Insula daneză Bornholm. Două dintre ele se află în zonele economice exclusive ale Suediei, iar celalte două în zonele economice exclusive ale Danemarcei.

Pe fondul Războiului rus din Ucraina şi tensiunilor dintre Rusia şi Occident, pagubele cauzate gazoductelor – instalaţii strategice care leagă Rusia şi Germania – se află la originea unor impresionante barbotări, care au, la suprafaţă diametre cuprinse între 200 şi 900 de metri.

Navigaţia în aceste zone, dar şi survolarea acestora, sunt interzise.

Cele două scurgeri din gazoductul Nord Stream 1 ar urma să se oprească duminică.

Data încetării scurgerilor de gaze naturale din Nord Stream 2 rămâne incertă.

Consorţiul Nord Stream AG, care operează gazoductele, a anunţat joi seara într-un comunicat că ar putea ”începe să evalueze pagubele cauzate gazoductului imediat ce va primi autorizaţiile oficiale necesare”, adică ”atunci când presiunea în gazoduct se va stabiliza, iar scurgerea gazelor naturale va înceta”.

Citește și : Turcia vrea să trimită mai multe arme Ciprului de Nord

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat vineri Occidentul de faptul că se află la originea ”exploziilor” care au cauzat aceste scurgeri importante de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, construite cu scopul de a transporta gaze naturale ruseşti în Europa.

”Organizând explozii la gazoducte internaţionale, pe fundul Mării Baltice, ei au început, în realitate, să distrugă infrastructura energetică europeană”, a denunţat Vladimir Putin într-un discurs, la Kremlin, înaintea anexării a patru teritorii ucrainene.

Putin a atribuit acest ”sabotaj” ”anglo-saxonilor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.